MFP a vândut certificate de trezorerie de aproape 1,3 miliarde lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Decembrie 2009
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras luni peste 1,297 miliarde de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR).
Titlurile de stat au scadenţa la un an, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 10 la sută. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 9,08 la sută.
Valoarea totală a emisiunii a fost de un miliard de lei, iar cererea totală din partea celor 13 bănci care au participat la licitaţie a fost de 2,03 miliarde lei.
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 13 dealeri primari - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, MKB Romexterra, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.
MFP a programat în luna decembrie licitaţii pentru emisiuni de titluri de stat - certificate de trezorerie şi obligaţiuni - în valoare de 4,8 miliarde lei, după ce în luna noiembrie a atras din piaţă peste 1,72 miliarde lei.
În primele 11 luni din 2009, MFP a atras din piaţă peste 59,7 miliarde lei, faţă de 12,5 miliarde lei pe întregul an 2008.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: miliarde
mfp
certificate
trezorerie
ing
cec
rbs
bnr
brd
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter