Doar 48 la sută din depunerile în băncile din România sunt garantate
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 9 Decembrie 2009
Depozitele din sistemul bancar românesc sunt garantate doar în proporţie de 48 la sută, adică 126,13 miliarde lei, dintr-o valoare totală a depozitelor de 262,85 miliarde lei, potrivit Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
Valoarea totală a depozitelor negarantate este de 136,72 miliarde lei, reprezentând 52 la sută din valoarea totală a depozitelor din bănci, a declarat, miercuri, preşedintele FGDSB, Eugen Dijmărescu.
Dijmărescu a precizat că 91,13 la sută miliarde lei sunt depozitele garantate ale persoanelor fizice, ceea ce reprezintă 99,8 la sută din valoarea totală a depozitelor constituite de persoane fizice.
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a plătit compensaţii către 327.465 deponenţi, în valoare de 512,24 milioane lei, iar în 13 ani de funcţionare a avut 7 intervenţii.
Fondul are în prezent la dispoziţie 1,2 miliarde lei, pentru garantarea eventualelor situaţii de faliment.
Eugen Dijmărescu a participat la seminarul financiar - bancar EU Cofile, organizat de Banca Naţională, Alpha Bank şi Asociaţia Română a Băncilor.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: depozitelor
miliarde
garantate
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter