MFP a vândut certificate de trezorerie de 621,5 milioane lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 14 Decembrie 2009
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, luni, peste 621,5 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR).
Titlurile de stat au scadenţa la şase luni, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 10 la sută. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 9,52 la sută.
Valoarea totală a emisiunii a fost de un miliard de lei, iar cererea totală din partea celor 13 bănci care au participat la licitaţie a fost de 1,61 miliarde lei, dar MFP a repins ofertele băncilor care au depăşit un nivel al randamentului de 10 la sută.
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 13 dealeri primari - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, MKB Romexterra, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.
MFP a programat în luna decembrie licitaţii pentru emisiuni de titluri de stat - certificate de trezorerie şi obligaţiuni - în valoare de 4,8 miliarde lei, după ce în luna noiembrie a atras din piaţă circa 1,72 miliarde lei.
Pe 17 decembrie este programată o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente la trei ani, în valoare de 850 milioane lei, iar pe 21 decembrie - certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, în valoare de 500 milioane de lei.
Ultima licitaţie este programată pe 28 decembrie, pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount cu maturitate la şase luni, de 500 milioane lei.
În primele 11 luni din 2009, MFP a atras din piaţă aproximativ 59,7 miliarde lei, faţă de 12,5 miliarde lei pe întregul an 2008.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mfp
miliarde
milioane
licitatie
trezorerie
certificate
ing
rbs
cec
bnr
brd
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter