CSA introduce sistemul bonus/malus de la 1 ianuarie, valoarea primei RCA s-ar putea dubla
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Decembrie 2009
Introducerea sistemului bonus/malus la asigurarea RCA de la 1 ianuarie 2010 va face ca şoferii imprudenţi, cu multe accidente la activ, să plătească cu 200 la sută mai mult la prima anuală RCA.
'Sistemul bonus/malus va avantaja şoferii prudenţi, care pot beneficia din primul an de o reducere de 10 la sută a primei, iar în termen de şapte ani prima anuală se poate reduce cu 50 la sută. În cazul şoferilor imprudenţi, cu multe accidente din vina lor, se poate ajunge la o majorare cu 200 la sută a primei', a spus preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asicgurarilor (CSA), Angela Toncescu.
Potrivit sistemului bonus/malus, se vor introduce 14 clase pentru bonus şi opt criterii pentru malus, în funcţie de care se va stabili valoarea primei, pe baza datelor colectate la CEDAM - baza de înregistrare a poliţelor RCA şi confruntare cu parcul auto naţional, anul 2009 fiind an de referinţă.
Practic, pentru 90 la sută din asiguraţi, care nu au avut incidente în trafic, valoarea primei poate scădea cu 10 la sută în 2010 dacă nu au avut accidente în trafic, şi se poate ajunge, în şapte ani, la reducerea cu jumătate a valorii poliţei.
Este un proiect de responsabilizare a şoferilor imprudenţi, spun CSA şi companiile de asigurare, ce reprezintă 10 la sută din total asiguraţi, şi care vor plăti cu până la 45 la sută mai mult în 2010 la asigurare dacă au avut un incident. Aceştia pot ajunge să plătească chiar cu 300 la sută mai mult dacă în trei ani începând din 2009 au avut trei incidente auto în care au fost vinovaţi.
În 2009, pierderile aduse de asigurările auto asiguratorilor s-au cifrat la 100 milioane de euro, iar pentru 2010 asta va însemna că prima medie de asigurare RCA va creşte cu între 25 şi 30 la sută. De asemenea, valoare medie a daunei este de 1.000 de euro, în creştere cu 30 la sută în 2009 comparativ cu 2008 şi se estimează că va creşte în 2010.
Pentru şoferii care fac până la 10 accidente pe an, asiguratorii spun că aceştia ar fi bine să renunţe la maşină în condiţiile în care RCA-ul pe care îl vor avea de plătit va fi extrem de scump.
Tot de la 1 ianuarie 2010, CSA va introduce emiterea electronică a poliţei RCA astfel încât vor dispărea vânzătorii ambulanţi de asigurări.
Din păcate, asiguraţii, deşi vor putea efectua plata RCA prin card, nu vor primi pe mail asigurarea, ci vor trebui să semneze contractul cu firma de asigurare şi de la 1 ianuarie 2010, potrivit prevederilor CSA.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: rca
primei
introduce
valoarea
malus
bonus
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter