Sibex: Tranzacţii pe scadenţa decembrie 2010, încă din prima zi de la listarea acesteia
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Decembrie 2009
La bursa sibiană a derivatelor, debutul săptămânii a stat sub semnul listării scadenţei decembrie 2010, participanţii având încă de pe acum oportunitatea de a tranzacţiona preţul acţiunilor şi valutelor pe termen de un an, se arată într-un comunicat al Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS).
De asemenea, a avut loc o diminuare a volumului de transfer, situaţie datorată unor factori conjuncturali, iar cei cei mai importanţi au fost volatilitatea redusă în piaţa-suport, respectiv faptul că şedinţa este prima de după scadenţa decembrie, investitorii aflându-se într-o perioadă de reaşezare, de regândire a strategiilor.
În aceste condiţii s-a putut observa un volum de 749 contracte (685 futures şi 64 opţiuni) încheiate din circa 250 tranzacţii cu o valoare de 1,13 milioane lei.
Cele mai importante evenimente ale şedinţei de luni au fost lansarea sistemului de tranzacţionare al Trayport şi a contractelor pe emisii de gaze cu efect de seră. 'Lansarea noului sistem de tranzacţionare a fost un succes, acesta dovedindu-şi funcţionalitatea şi performanţa. Am avut peste 200 de conectări, atât brokeri cât şi clienţi, care au luat un prim contact cu noua platformă şi putem spune că totul a decurs la un nivel optim. Am ales să implementăm noul sistem pe final de an, într-o perioadă mai liniştită din perspectiva tranzacţionării, tocmai pentru a obişnui piaţa şi clienţii cu el' a declarat un oficial BMFMS.
În şedinţa de debut a săptămânii, DESIF 5 au fost cele mai tranzacţionate, cele 610 contracte reprezentând 81,4 la sută din rulajul şedinţei. Raportat la termenele disponibile pentru acest simbol, scadenţa martie 2010 a devenit cea mai lichidă, odată cu finalizarea termenului decembrie 2009.
Pentru primăvara anului viitor, DESIF 5 au fost preferate pentru 549 contracte. Derivatele respective au deschis la 1,31 lei şi au variat între acest minim şi un maxim de 1,3359 lei, tranzacţiile de la închidere stabilind o cotaţie de 1,3236 lei, în scădere cu 0,13 bani.
Pentru iunie 2010, DESIF 5 au atras 17 contracte, DESIF5 deschizând la 1,3798 lei. Apoi, cotaţia a pendulat între un minim de 1,35 lei şi maximul de la deschidere, tranzacţiile de la închidere stabilind o valoare de 1,35 lei/acţiune, în staţionare. Investitorii au testat totodată preţul pentru scadenţa decembrie 2010, încă din prima zi în care aceasta a fost disponibilă. Preţul DESIF 5 estimat pe termen de un an a fost de 1,4372 lei.
Locul doi în topul de lichiditate a revenit derivatelor valutare, mai precis perechii euro/leu cu 89 de contracte, scadenţa martie 2010 fiind principala ţintă pentru 55 dintre acestea. Pentru termenul menţionat, euro a fost cotat la 4,315 lei, apreciindu-se cu 1,8 bani. Pentru luna decembrie a anului viitor preţul estimat pentru moneda unică europeană a fost de 4,4261 lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: desif
scadenta
contracte
prima
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter