Şeitan: Valoarea punctului de pensie va fi păstrată la 732,8 lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Ianuarie 2010
Valoarea punctului de pensie va fi păstrată la 732,8 lei, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, la audierile din Comisiile de specialitate reunite, din cele două Camere ale Parlamentului.
'Valoarea punctului de pensie o păstrăm la 732,8 lei, iar pensia medie anul viitor, plecând de la această valoare a punctului de pensie, este 701,2 lei, ceva mai mare ca cea de anul acesta, o creştere nominală de 2,2 la sută. Dar creşterea nu este datorată creşterii pensiei, ci structurii pensionarilor, în sensul că cei noi care intră anul viitor în sistem intră cu pensii mai mari şi atunci creşte media', a explicat Şeitan.
Potrivit ministrului Muncii, în raport cu numărul de contribuabili actuali, este nevoie de un transfer de şapte miliarde de lei, care înseamnă 1,3 la sută din PIB.
'O subvenţie relativ mare în raport cu alţi ani, dar nu mai mare decât anul trecut', a apreciat oficialul.
Şeful de la Muncă a adăugat, la prezentarea proiectului de buget pe 2010 al ministerului, că au scăzut cheltuielile cu personalul, cu 9,3 la sută faţă de 2009.
'În ceea ce priveşte pensiile, în ceea ce priveşte ANOFM, personalul a fost scăzut anul trecut şi anul acesta la nivele relativ mici. Grosul personalului care a fost scăzut în ansamblul Ministerului Muncii s-a petrecut prin restrângerea de agenţii, prin integrarea unora în minister, prin ieşirea contribuţiilor proprii către bugetul de stat', a precizat acesta.
Mai mică este şi suma prevăzută pentru tratamentul balnear, care este de 332 milioane de lei, în 2010, faţă de 362 milioane de lei, în 2009.
Un capitol cu sume uşor majorate este cel referitor la ajutorul deces, aici fiind prevăzută suma de 337 milioane de lei, în creştere cu doi la sută.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale /MMFPS/ ar putea primi, în 2010, un buget de 24,101 miliarde lei, cu 3,56 la sută mai mare faţă de execuţia preliminară din 2009, respectiv 23,273 miliarde lei, conform proiectului Legii bugetului de stat, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: pensie
punctului
seitan
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter