Creşterea fiscalităţii ar scădea şansele României de a profita de relansarea economiei mondiale
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 11 Ianuarie 2010
O eventuală creştere a fiscalităţii ar putea diminua şansele României de a profita de primele semne ale revigorării economiei mondiale, afirmă Victor Safta, directorul sucursalei din România a casei de brokeraj X-Trade Brokers, într-un comunicat remis luni Agenţiei Agerpres.
În noul peisaj economic mondial, schiţat în perioada de început a revenirii din criza globală, China a devenit cel mai mare exportator mondial şi se pregăteşte să ajungă a doua economie a lumii. În Japonia, indicele Bursei din Tokio, cel mai semnificativ indice privind sănătatea economiei nipone, a crescut pentru a opta lună consecutivă, subliniază Victor Safta. În acest context, X-Trade Brothers consideră că 'o creştere a fiscalităţii în România în perioada actuală ar diminua considerabil şansele acesteia de a profita de primele trenuri ale revigorării economice mondiale şi de a ieşi mai repede din criză'.
'Economiile Chinei şi Japoniei se bazează foarte mult pe exporturi, iar creşterile economice înregistrate de aceste state constituie semnale pozitive privind revigorarea economică globală, întrucât absorţia exporturilor acestora de către alte ţări demonstrează că acestea din urmă îşi recapătă, la rândul lor, potenţialul economic', a explicat Victor Safta, care a mai subliniat că 'şomajul rămâne, alături de deficitele bugetare ridicate, principalul preţ plătit pentru ieşirea din criză la nivel mondial'.
Majoritatea analiştilor din lume sunt de acord că, după criza economică pe care încă o traversează întreaga lume, atât ierarhiile, cât şi o serie de repere ale economiei mondiale se vor schimba. Şi, dacă în 2007, China a luat locul Germaniei, devenind a treia economie a lumii după SUA şi Japonia, majoritatea previziunilor indică faptul că în acest an China va trece pe locul al doilea, surclasând şi Japonia, consideră X-Trade Brothers.
'Indicele NIKKEI 225 privind Bursa din Tokio a cunoscut o evoluţie uimitoare în ultima perioadă, înregistrând o creştere de aproximativ 20 la sută în numai cinci săptămâni, după ce, în a doua parte a anului trecut, a marcat o evoluţie mult mai slabă decât majoritatea indicilor bursieri importanţi', a arătat Victor Safta, care a mai precizat că 'în acest moment este testată rezistenţa dată de maximul anului 2009, la nivelul 10.750, depăşirea acestuia putând reprezenta un nou semnal puternic de cumpărare pentru investitori'.
X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002, care s-a extins în Cehia, Slovenia, Spania, Italia, Germania şi România, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil. La nivel european, X- Trade Brokers tranzacţionează lunar un volum ce depăşeşte 20 miliarde euro. Pe piaţa din România, X- Trade Brokers s-a lansat oficial în februarie 2009. Obiectivele locale de business prevăd atingerea unui volum de tranzacţii de minim 400 milioane euro pe lună până la sfârşitul anului în curs.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mondiale
trade
fiscalitatii
economiei
profita
sansele
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter