Cristian Dragoş, noul şef executiv al operaţiunilor GE Money România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 12 Ianuarie 2010
Cristian Dragoş este din luna ianuarie 2010 este noul şef executiv (CEO) al GE Money România, divizia de servicii financiare de retail a companiei General Electric.
El îl va înlocui pe Ron Malak, care a acceptat un nou rol în cadrul GE Capital Global Banking, în afara României.
Cristian Dragoş are 11 ani de experienţă în servicii financiare. Acesta s-a alăturat echipei GE Money România în 2006 şi a coordonat din perspectiva de marketing şi vânzări integrarea celor trei companii de servicii financiare (credite ipotecare, leasing şi credite de consum).
Pe parcursul ultimilor doi ani, Cristian Dragoş a condus Domenia Credit, cea mai mare companie specializată în credite ipotecare de pe piaţă, care îşi desfăşoară activitatea sub brandul GE Money.
Obiectivul cheie al GE Money România în 2010 este acela de a identifica oportunităţile de creştere şi segmentele de piaţă cu potenţial şi de a-şi optimiza în continuare modelul de business.
Ron Malak va continua să facă parte din Consiliul de Administraţie al companiilor care operează sub brandul GE Money în România.
GE Money a intrat pe piaţa din România în 2006 prin achiziţionarea celor trei companii specializate în servicii financiare non-bancare - Leasemart Holding BV (deţinătoare a companiei Motoractive Leasing), Ralfi IFN SA (companie care oferă credite de consum) şi Domenia Credit IFN SA (companie specializată în credite ipotecare şi imobiliare). În prezent, activele GE Money România sunt de peste 600 de milioane de dolari.
GE Money, divizie a companiei General Electric, este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare pentru consumatori, retaileri şi dealeri auto din 52 de ţări.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: money
romania
credite
financiare
servicii
cristian
dragos
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter