AOL îşi închide afacerile din Germania şi va renunţa ulterior la cele din Spania şi Suedia
NewsIn - 12 Ianuarie 2010
Grupul american de internet AOL va disponibiliza 140 de angajaţi prin închiderea în următoarea perioadă a celor patru centre din Germania, în cadrul unui amplu program mondial de concedieri, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al companiei, transmite AFP.
În SUA, grupul a anunţat luni că va face concedieri, după ce programul de plecări voluntare la nivel mondial a eşuat. AOL, care s-a separat în decembrie de gigantul media Time Warner, a anunţat atunci reducerea personalului cu aproape o treime, respectiv 2.500 angajaţi, sperând ca tot atâţia să părăsească grupul în cadrul programului de plecări voluntare.
"Nu ne-am atins acest obiectiv. (...) Am avut circa 1.100 de salariaţi care au ales să plece voluntar", a declarat purtătoarea de cuvânt a grupului din SUA, Alysia Lew.
Primele concedieri au fost anunţate luni în SUA, în timp ce în Europa conducerea va începe procesul de consultare cu reprezentanţii personalului.
AOL a mai precizat că vrea să-şi închidă şi activităţile din Spania şi Suedia. Grupul american, care avea 19.000 de salariaţi în 2006, nu va mai avea decât 4.400 la finalul restructurării, care îi va permite să se axeze pe activitatea site-ului de informare şi pe dezvoltarea de programe proprii.
Sursa: http://www.newsin.ro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter