OTP Bank, banca anului 2009 în România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Ianuarie 2010
OTP Bank este banca anului 2009 în România, conform preferinţelor celor 6.500 de utilizatori unici care au votat pe site-ul Money.ro, conform unui sondaj Money.ro remis Agerpres.
OTP Bank a ocupat prima poziţie în trei dintre cele patru categorii ale sondajului Money.ro, respectiv la 'produse bancare', 'campanii de promovare' şi 'cultură organizaţională'.
Banca a primit 3.335 de voturi, iar nota sa medie, pe toate cele patru criterii de evaluare, a fost cea mai mare, de 4,6.
La categoria 'relaţii clienţi', Libra Bank a obţinut cele mai multe voturi. Instituţia, membră a grupului american de investiţii New Century Holdings, s-a poziţionat pe locul al doilea în clasamentul general. Banca are un portofoliu de peste 5.000 de clienţi IMM-uri şi peste 9.000 de clienţi din sfera profesiilor liberale.
Grupul elen Emporiki Bank a obţinut 1.959 de voturi şi o notă medie de 4,8, mai mare cu 0,2 decât cea a liderului votat de cititorii Money.ro. Banca, membră a grupului francez Credit Agricole, încheie Top 3 bănci din România.
Cu 8.124, respectiv 7.627, BCR şi ING se poziţionează pe locurile patru, respectiv cinci ale clasamentului rezultat în urma sondajului finalizat pe 15 ianuarie 2010.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: banca
otp
romania
ing
bcr
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter