Ager Business Tech va furniza Nuclearelectrica lucrări de extindere reţea de 7,9 milioane lei
NewsIn - 26 Ianuarie 2010
Ager Business Tech va furniza Nuclearelectrica lucrări suplimentare de extindere şi securizare reţea de calculatoare, contract de 7.963.750 lei, potrivit unui anunţ de atribuire publicat marţi pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, tipul procedurii fiind negociere fără anunţ de participare. Data atribuirii contractului a fost 13 ianuarie 2010, fiind primită o singură ofertă.
Valoarea iniţială estimată a contractului a fost de 8.043.750 lei, fără TVA, şi s-a ajuns la o valoare totală de 7.963.750 lei, fără TVA.
Directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a declarat recent, pentru Agenţia NewsIn, că cel de-al doilea producător de electricitate din România şi-a planificat pentru acest an investiţii de circa 500 milioane lei, valoare asemănătoare cu cea din 2009, respectiv aproximativ 520 milioane lei.
"Investiţiile planificate pentru 2010 vor fi făcute în extinderea, reabilitarea şi modernizarea unor capacităţi existente, pentru achiziţia de apă grea la Unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă, în depozitele de combustibili, în centrul de agrement din Cernavodă, precum şi pentru dublarea capacităţii de fabricaţie a combustibilului nuclear", preciza Pompiliu Budulan.
Directorul general al Nuclearelectrica a mai spus că finanţarea pentru aceste investiţii provine din surse proprii şi fonduri de la bugetul de stat.
Producătorul de electricitate Nuclearelectrica are în prezent circa 2.200 de angajaţi. Dintre aceştia, circa 1.700 sunt cei de la cele două unităţi nucleare de la Cernavodă.
Nuclearelectrica, deţinută de stat, este al doilea mare producător de energie electrică din ţară, acoperind circa 18% din necesarul de energie electrică, după Hidroelectrica şi înaintea celor trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova).
Nuclearelectrica a fost înfiinţată în 1998 şi deţine cele două unităţi ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă şi Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă au fiecare instalată o putere de circa 700 MW. Alte două reactoare urmează să fie construite şi puse în funcţiune după 2016, cu o putere instalată asemănătoare.
Cele două reactoare folosesc tehnologie de tip CANDU (CANadian-Deuterium-Uranium). Reactorul nuclear este o instalaţie cu ajutorul căreia se controlează reacţia nucleară de fisiune în lanţ, în scopul utilizării energiei termice rezultate. Componentele unui reactor sunt: combustibil nuclear (fascicule de uraniu), moderatorul şi agentul de răcire (care este apa grea, în ambele cazuri, dar cu parametrii diferiţi, la temperaturi şi presiuni diferite).
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: circa
nuclearelectrica
milioane
cernavoda
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter