Broker Cluj a revenit pe profit în 2009, cu un câştig net de aproape 5 milioane lei
NewsIn - 26 Ianuarie 2010
Broker Cluj a încheiat anul trecut cu un profit net de 4,93 milioane lei (1,16 milioane euro), faţă de pierderile de 70,63 milioane lei înregistrate în 2008, în timp ce activul net al firmei de brokeraj a urcat cu 12%, până la 79,76 milioane lei, potrivit datelor transmise Bursei.
Broker este singura casă de brokeraj listată pe o bursă din România, dar a anunţat recent că intenţionează să se listeze şi la Bursa din Varşovia, în contextul în care Anton Ionescu, preşedintele companiei, s-a întâlnit cu preşedintele bursei poloneze, Ludwik Sobolewski, pentru a discuta această posibilitate.
"Oportunitatea dublei listări, la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa din Varşovia, este extrem de interesantă pentru SSIF Broker, întrucât ar putea creşte notorietatea companiei, dar şi atractivitatea acesteia pentru investitori. De aceea, exploatarea acestei oportunităţi şi listarea la Bursa din Varşovia va constitui, în viitorul apropiat, o prioritate atât pentru Consiliul de Administraţie SSIF Broker, cât şi pentru conducerea executivă a companiei", a afirmat Anton Ionescu, într-un comunicat publicat luni.
Titlurile Broker Cluj sunt listate la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul BRK. Compania are o valoare de piaţă de 68.32 milioane lei (16,56 milioane euro), potrivit cotaţiei de 0,2360 lei, stabilită în şedinţa bursieră de luni.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: milioane
broker
bursa
euro
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter