Volumele investiţiilor în Europa cresc pentru al treilea trimestru consecutiv
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 4 Februarie 2010
emnele recuperării sunt din ce în ce mai clare în Europa, o dată cu a treia majorare consecutivă a volumului de investiţii în sectorul imobiliar ce s-a produs în trimestrul patru din 2009, la 20,6 miliarde euro, reprezentând o creştere de 26 la sută faţă de suma de 16,4 miliarde euro înregistrată în trimestrul trei 2009, conform raportului DTZ, European Quarterly, remis joi Agerpres.
'În trimestrul patru 2009, am fost martorii unei reveniri generalizate a volumelor de investiţii, Franţa, Italia, ţările nordice şi Europa Centrală şi de Est semnalând creşteri semnificative ale activităţii investiţionale. Această creştere s-a bazat pe un număr mai mare de tranzacţii importante. La polul opus, cele mai mari pieţe ale regiunii, Marea Britanie şi Germania, au marcat o modestă diminuare a volumelor în cel de-al patrulea trimestru al anului 2009', a precizat Magali Marton, Head of Continental Europe and Middle East Research.
Franţa a înregistrat o creştere de 145 la sută, de la 1,6 miliarde euro în Q3 la 3,9 miliarde euro în Q4, pe măsură ce un număr din ce în ce mai mare de investitori au vizat piaţa, reflectând astfel valoarea percepută a proprietăţilor franceze. Italia, ţările nordice şi CEE au fost, de asemenea, subiectul unor creşteri importante, deşi de la valori anterioare foarte reduse, volumele ridicându-se la 432 la sută, 113 la sută, respectiv 215 la sută, în Q4 2009. În contrast, volumele din cele mai mari pieţe, Marea Britanie şi Germania, au fost mai reduse în Q4 2009, cu o scădere moderată de şapte la sută în Marea Britanie, de la 7,4 miliarde euro la 6,9 miliarde euro, şi de trei la sută în Germania, de la 3,2 miliarde euro la 3,1 miliarde euro.
'Ne aşteptăm ca revenirea pe piaţa proprietăţilor comerciale din Europa să continue şi estimăm că valoarea capitalului disponibil în 2010 va fi de 106 miliarde euro. Dacă disponibilul de capital nou creat va fi direcţionat către oportunităţi de investiţii, volumul investiţiilor în Europa va avea o creştere spectaculoasă de 80 la sută pe parcursul anului 2010', a precizat Magali Marton. Majoritatea capitalului a fost strâns de manageri de fonduri (72 la sută), investitori instituţionali (17 la sută), fonduri deschise germane, fonduri suverane ale statelor şi companii cotate la bursă. Majoritatea investitorilor vizează mai multe ţări şi sectoare ale pieţei, oferind astfel managerilor de investiţii oarecare flexibilitate în ceea ce priveşte destinaţia capitalului, concluzionează studiul DTZ, European Quarterly. DTZ este una dintre cele mai importante companii internaţionale de consultanţă imobiliară, cu peste 10.000 de specialişti în 148 de oraşe din 43 de ţări din întreaga lume.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
miliarde
europa
volumele
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter