BVB: Tranzacţii cu titluri de stat de 10,83 milioane euro
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 22 Februarie 2010
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, luni, zece tranzacţii cu titluri de stat în valoare totală de 44,68 milioane de lei (10,83 milioane de euro), care au dus lichiditatea pieţei la un nivel ridicat, de 71,049 milioane de lei (17,22 milioane de euro).
Cotaţiile acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti s-au apreciat luni, în medie, cu 1,95 la sută, evoluţie măsurată de indicele compozit BET-C, în timp ce acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) au crescut cu 1,6 la sută (indicele BET-FI).
Pe piaţa principală a BVB - Regular - au fost realizate tranzacţii cu acţiuni emise de 51 de companii, din care 33 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, şapte au stagnat, iar 11 au scăzut.
Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a înregistrat o majorare de 2,07 procente, iar indicele ROTX a crescut cu 1,72 la sută. Indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a crescut cu 1,9 la sută, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a crescut cu 2,11 la sută.
Cele mai lichide titluri au fost SIF5 Oltenia - cu tranzacţii de 5,03 milioane lei, SIF2 Moldova - 3,47milioane lei, Banca Transilvania - 3,26 milioane lei şi Erste Bank - 3,02 milioane de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
indicele
bet
bvb
euro
titluri
tranzactii
sif
blue
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter