Afacerile EuroIns România au crescut anul trecut cu 96%, la 280 milioane lei
NewsIn - 23 Februarie 2010
EuroIns România a înregistrat anul trecut prime brute subscrise de circa 280 milioane lei, în creştere cu 96% faţă de 2008, potrivit datelor preliminare ale companiei, şi şi-a redus pierderile cu 40%, la aproximativ 10 milioane lei, a spus pentru NewsIn directorul general al companiei, Alin Bucşa.
În 2008, EuroIns România înregistrase prime brute subscrise de 142,8 milioane lei şi o pierdere de circa 17 milioane lei.
'Consider că principalul motor al creşterii afacerilor în cazul unei companii de asigurări este reţeaua şi forţa de vânzări. EuroIns România are aproape 90 de unităţi în franciză, care au adus circa 20% din vânzări şi încă 82 de unităţi proprii', a menţionat Bucşa.
De asemenea, compania şi-a dublat anul trecut numărul de agenţi persoane fizice la peste 5.000, faţă de 2.500 în 2008. În prezent, compania are peste 400 de angajaţi proprii în vânzări, a mai spus Bucşa.
Directorul EuroIns România a mai spus că numărul de unităţi în franciză se va menţine în acest an, în condiţiile în care o parte dintre acestea vor fi închise pentru că nu sunt eficiente, urmând să fie deschise altele.
'Există un anumit nivel de eficienţă necesar deschiderii şi menţinerii unei unităţi. Depinde şi de tipul de asigurări care se încheie preponderent în acele unităţi', a explicat şeful companiei.
În vara lui 2007, grupul financiar bulgar Eurohold a investit 12,5 milioane euro în preluarea a peste 75% din acţiunile EuroIns România (fostă Asitrans Asigurări), incluzând achiziţia de titluri, creşterea de capital, precum şi pachetul majoritar al Asitrans Leasing.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: euroins
romania
milioane
trecut
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter