Investiţiile Romgaz pentru anul 2010 se ridică la 1,2 miliarde lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 24 Februarie 2010
Societatea Naţională Romgaz are prevăzut, în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2010, investiţii în valoare de 1,2 miliarde lei.
Din totalul sumei stabilite pentru investiţiile din acest an, 549 milioane lei vor reprezenta investiţiile pentru proiectare şi cercertare.
Romgaz are preconizat un profit brut de 778 milioane lei şi unul net de 661 milioane lei, în anul 2010.
Venituri totale ale societăţii se ridică la 3,73 miliarde lei în 2010, iar cheltuielile totale la 2,96 miliarde lei.
Numărul mediu de salariaţi se cifrează la 6.050 de persoane, în 2010, în timp ce fondul de salarii se ridică la 293,6 milioane lei, în acest an. Câştigul mediu lunar pe salariat a fost stabilit la 4,04 milioane lei, în 2010.
Romgaz a înregistrat un profit net de 419,813 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2009, în scădere cu peste cinci la sută comparativ cu profitul net din aceeaşi perioadă a anului 2008, din cauza reducerii cererii de gaze naturale, potrivit informaţiilor transmise Agerpres de companie.
Profitul brut al Romgaz a scăzut cu aproape zece la sută în primele nouă luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut şi s-a cifrat la 616,689 milioane lei.
În perioada menţionată, Romgaz a înregistrat o cifră de afaceri de 2,237 miliarde lei în perioada ianuarie - septembrie 2009, în scădere cu 6,3 la sută faţă de cifra de afaceri din aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania a raportat pe primele nouă luni ale anului 2009, venituri totale în valoare de 2,68 miliarde lei şi cheltuieli totale de 2,06 miliarde lei. Creanţele companiei se ridică la 67,9 milioane lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: miliarde
milioane
romgaz
perioada
anului
investitiile
ridica
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter