Petrom intenţionează să crească nivelul investiţiilor anuale la 1,5 miliarde euro
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Februarie 2010
Petrom intenţionează să crească nivelul investiţiilor anualizate în perioada următoare, de la un miliard euro pe an - nivelul anualizat pentru ultimii cinci ani, la 1,2 - 1,5 miliarde de euro pe an, a declarat, joi, directorul financiar al companiei, Reinhard Pichler, la o conferinţă de presă.
'Sunt necesare investiţii mai mari în anii următori, de 1,2 - 1,5 miliarde euro pe an. Sustenabilitatea afacerii şi potenţialul de creştere depind de un management strict al costurilor, alinierea preţului gazelor, potenţiala creştere de capital şi de evoluţia pieţelor financiare şi de capital', a afirmat acesta.
Potrivit datelor prezentate de Petrom, investiţiile anualizate în ultimii cinci ani se ridică la un miliard euro pe an.
'Investiţiile au fost realizate pe fondul creşterii de capital la privatizare, a unui cash-flow operaţional favorabil, precum şi prin realizarea unor împrumuturi pe termen lung pentru proiecte strategice', a precizat Reinhard Pichler.
Investiţiile Petrom în 2009 au însumat 4,145 miliarde lei, cu 35 la sută mai scăzute faţă de 2008, când compania a înregistrat cel mai înalt nivel al investiţiilor.
Profitul net al companiei Petrom a crescut cu 34 la sută anul trecut, ajungând la 1,368 miliarde de lei, comparativ cu 1,022 miliarde lei în 2008, un puternic impact pozitiv avându-l instrumentele de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului, conform rezultatelor pe 2009 ale companiei.
Cifra de afaceri netă a scăzut în 2009 cu 23 la sută faţă de anul precedent, în principal pe fondul unui nivel scăzut al preţurilor şi al cantităţilor de produse vândute, stabilindu-se la 12,842 miliarde lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: miliarde
petrom
euro
investitiilor
nivelul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter