Depozitarul Central a decontat tranzacţii de şapte miliarde lei în 2009
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 1 Martie 2010
Depozitarul Central a decontat 1,5 milioane tranzacţii, în valoare de şapte miliarde lei, în 2009, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Un maxim al acestora l-a reprezentat luna aprilie, perioada în care au fost înregistrate 180.380 tranzacţii decontate, la polul opus situându-se luna ianuarie, cu un volum de 82.529 tranzacţii decontate.
În perioada analizată, decontarea tuturor tranzacţiilor a fost finalizată cu succes în sistemul RoClear, administrat de către Depozitarul Central.
Din numărul total de tranzacţii decontate, 1.505.087 au reprezentat tranzacţii cu acţiuni, iar restul cu instrumente financiare cu venit fix, inclusiv titluri de stat.
În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor decontate, suma totală pentru anul 2009 s-a ridicat la aproape 7 miliarde lei.
Media lunară a valorii tranzacţiilor decontate, pentru cele 12 luni, a fost de peste 581 milioane lei, luna septembrie reprezentând vârful, din acest punct de vedere, respectiv 936 milioane lei. Valoarea totală a tranzacţiilor decontate după compensare s-a ridicat la 1,71 miliarde lei pe parcursul întregului an, media lunară fiind de 142,701 milioane lei.
Din valoarea totală a tranzacţiilor decontate, acţiunile au reprezentat 81,58 la sută, iar instrumentele cu venit fix, obligaţiuni şi titluri de stat, 18,42 la sută.
Valoarea decontată a tranzacţiilor cu acţiuni, în 2009, a fost 5.68 miliarde lei, iar valoarea decontată a tranzacţiilor cu instrumente cu venit fix a fost de 1,28 miliarde lei.
În privinţa acţiunilor, luna septembrie a reprezentat vârful, cu o valoare de 717 milioane lei, iar pentru instrumentele cu venit fix, în luna octombrie s-a înregistrat cea mai mare valoare, şi anume 372,89 milioane lei.
'În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor decontate în anul 2009, se observă o creştere semnificativă, în a doua jumătate a anului, atât pentru acţiuni, cât şi pentru instrumentele cu venit fix, inclusiv titluri de stat. Anul 2009 a marcat, de asemenea, o premieră în activitatea Depozitarului Central, instituţia începând să ofere serviciul de decontare pentru instrumente financiare străine, care nu sunt admise la tranzacţionare pe pietele din România', a declarat Adriana Tănăsoiu, director general Depozitarul Central.
'Deşi volumele au fost relativ reduse, inerente oricărui început, este de aşteptat ca acestea să crească pe parcursul anului curent, pe măsură ce va trece perioada de tatonare din partea investitorilor', a conchis reprezentantul Depozitarului Central.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: tranzactiilor
decontate
miliarde
central
tranzactii
valoarea
venit
milioane
depozitarul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter