Orhideea Gardens investeşte un milion de euro pentru a transforma Astoria în hotel de trei stele
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 2 Martie 2010
Orhideea Gardens, care a câştigat hotelul Astoria din Capitală, va investi circa un milion de euro pentru a-l transforma în hotel de trei stele, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Dragoş Penca, administratorul companiei.
'Vom investi în total circa un milion de euro pentru a transforma hotelul, care acum e în stare de degradare, într-un hotel de tranzit gen Formule 1 sau Etap, cu camere la 10 - 15 euro pe noapte, mai ales că este situat lângă Gara de Nord', a spus Penca.
Acesta a precizat că Orhideea Gardens va încerca să atragă fonduri europene astfel încât, până în vara acestui an, la etajele 6 - 8 ale hotelului, unde se aflau birourile Societăţii Feroviare de Turism, vor funcţiona camere de trei stele, iar până la începutul lui 2012 întreg hotelul va fi modernizat.
Compania Orhideea Gardens a început vineri la prânz executarea silită a Hotelului Astoria, atât angajaţii, cât şi unii clienţi cazaţi în hotel fiind scoşi afară de către jandarmi.
Societatea Feroviară de Turism s-a mutat, o parte în complexul Snagov, care încă mai aparţine SFT, şi în unele birouri ale Regionalei CFR Bucureşti.
Hotelul Astoria a fost executat pentru o datorie de 17.000 de euro pe care Societatea Feroviară de Turism o avea faţă de firma de avocatură Sfârâială şi Avocaţii, care ar fi trebuit să reprezinte interesele societăţii.
Hotelul Astoria a fost adjudecat pentru 2,5 milioane de euro de Orhideea Gardens. Actul de adjudecare a hotelului de către compania Orhideea Gardens prevede faptul că societatea va primi atât hotelul cu opt etaje şi terenul pe care este situat acesta, cu o suprafaţă de 1.244 de metri pătraţi, cât şi terenul intravilan neocupat, cu o suprafaţă de 537,42 de metri pătraţi.
Potrivit conducerii SFT, s-a ajuns în această situaţie pentru că Societatea are datorii de 79 de miliarde de lei vechi, iar încercările de salvare a societăţii au întâmpinat foarte multă opoziţie.
SFT ar putea pierde şi un alt activ valoros, complexul de la Snagov, care are atât hotel, cât şi sală de conferinţe şi restaurante. Primăria a trimis somaţie de plată pentru datoriile înregistrate de complex, dar conducerea SFT speră că se pot găsi soluţii pentru evitarea problemelor cum sunt cele de la Hotelul Astoria.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: hotel
stele
hotelul
astoria
transforma
gardens
milion
euro
orhideea
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter