Staţiunea balneară Amara va beneficia în acest an de investiţii de peste 20 mil. lei, din fonduri UE
NewsIn - 10 Martie 2010
Staţiunea balneară Amara din judeţul Ialomiţa va beneficia în acest an de investiţii de peste 20 milioane lei, din fonduri europene, iar majoritatea banilor va merge în reabilitarea parcului balnear, potrivit datelor transmise de Primăria Amara, la solicitarea NewsIn.
De asemenea, o parte din aceste fonduri va fi investită în extinderea reţelei de canalizare şi în reabilitarea drumurilor, spun reprezentanţii primăriei.
Altfel, în ceea ce priveşte numărul turiştilor ce au vizitat staţiunea anul trecut, acesta a scăzut cu aproape 2%, faţă de anul anterior, până la circa 23.500 turişti. În staţiunea Amara, în anul 2008, s-a înregistrat un număr de 24.008 de turişti.
'Diferenţa a fost cauzată de factori precum: lipsa serviciilor de calitate, oferite de agenţii economici, raportate la aceleaşi servicii ca în ţările vecine, promovarea excesivă de către mass-media a aspectelor negative, dar şi din cauza lipsei unui program de mediatizare şi promovare la nivel naţional a turismului românesc', spun reprezentanţii Primăriei Amara.
Oraşul Amara are în prezent 8.000 de locuitori.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: amara
statiunea
fonduri
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter