Programul 'Casa Verde' pentru persoane fizice, în luna mai
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Martie 2010
Programul 'Casa Verde' va debuta în luna mai şi pentru persoane fizice, iar subvenţia acordată acestora va fi de maxim 80 la sută din valoarea proiectelor eligibile propuse, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor.
'Programul 'Casa Verde' va fi în acest an destinat şi persoanelor fizice, aşa cum a fost conceput în 2008. Programul va fi lansat în maximum două luni. Subvenţia acordată persoanelor fizice este de până la 80 la sută din valoarea proiectelor depuse şi aprobate', a subliniat ministrul Mediului.
Potrivit lui Borbely, în cadrul Programului există un portofoliu de peste 400 de firme agreate, iar bugetul alocat pentru anul 2010 va fi de 610 milioane lei din care 300 de milioane lei reprezintă credite de angajament şi 310 milioane lei din fondul de mediu.
Conform datelor oficiale ale Administraţie Fondului pentru Mediu (AFM), în cadru Programului 'Casa Verde' există 239 de proiecte în evaluare. Dintre acestea, 95 au deja contracte încheiate în valoare de 65 milioane lei.
În ceea ce priveşte programul destinat proiectelor privind producerea de energie din surse regenerabile (eoliene, solare), Laszlo Borbely a anunţat că în prima etapă au fost depuse 70 de proiecte din care au fost aprobate 19 în valoare de 362 milioane lei.
'Până la data de 20 martie va fi lansată o a doua sesiune de proiecte pentru energii regenerabile', a adăugat Borbely.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
fizice
verde
programul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter