Farmache: Piaţa titlurilor de stat va ocupa o pondere tot mai importantă la BVB
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 12 Martie 2010
Piaţa titlurilor de stat va ocupa o pondere tot mai importantă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a declarat vineri preşedintele BVB, Stere Farmache, referindu-se la tranzacţiile record, de zeci de milioane de euro, din acest an.
'Nevoia de finanţare a statului creşte de la zi la zi, iar piaţa titlurilor de stat va ocupa o pondere tot mai importnată în economia bursei. Operează cu costuri mici, dar încă nu este suficient de bine cunoscută în rândul instituţiilor bancare. Sper să atragă jucători mari', a spus Farmache.
El a menţionat că această piaţă este prin definiţie una unde se transferă pachete mari, dar care nu are o constanţă a lichidităţii.
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, joi, 14 tranzacţii cu titluri de stat în valoare totală de 88,18 milioane de lei (21,51 milioane de euro), care au dus lichiditatea pieţei la un nivel ridicat, de 103,03 milioane de lei (25,13 milioane de euro).
Pe 11 februarie, BVB a consmenat 11 tranzacţii cu titluri de stat în valoare totală de 121,34 milioane lei (29,54 milioane euro), care au dus lichiditatea pieţei la un nivel record pentru acest an, de 136,03 milioane lei (33,12 milioane euro).
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
bvb
euro
pondere
ocupa
piata
titlurilor
farmache
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter