Preşedintele BCE spune că măsurile luate de Grecia vor fi convingătoare pentru agenţiile de rating
NewsIn - 13 Martie 2010
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat că planul de austeritate al Greciei, destinat să reducă cel mai mare deficit bugetar din zona euro, va fi convingător pentru investitori şi pentru agenţiile de rating, relatează Bloomberg
'La acest moment presupunerea mea este că decizia guvernului grec va fi convingătoare', a afirmat Trichet, într-un interviu acordat vineri pentru Bloomberg Radio, înaintea unui discurs la Universitatea Stanford, în apropiere de Palo Alto, California.
Criza bugetară a Greciei ar putea fi adâncită anul acesta de revenirea BCE la regulile de dinaintea crizei, mai aspre. Pentru Grecia, miza ratingurilor este majoră, pentru că dacă Moody's reduce calificativul ţării la un nivel echivalent cu al celorlalte două mari agenţii de evaluare financiară, Standard & Poor's şi Fitch, obligaţiunile elene nu mai pot fi folosite drept garanţii la împrumuturile de la BCE.
Deşi Trichet a precizat că BCE va studia aceste norme, el a apreciat că nu este cazul ca Grecia să fie judecată mai aspru pe pieţele financiare sau de către agenţiile de rating.
În 9 martie, preşedintele Bundesbank, Axel Weber, declara că BCE ar putea accepta ca garanţie titluri de stat cu rating mai redus, însă în acest caz se vor aplica prime de risc mai mari.
'În mod sigur, trebuie să analizăm această chestiune. Guvernul grec a luat măsuri suplimentare pe care le consider convingătoare şi curajoase', a afirmat Trichet.
Săptămâna trecută, premierul grec George Papandreou a anunţat un plan suplimentar de măsuri de austeritate, care presupune economii bugetare de 4,8 miliarde euro, pentru a convinge pieţele că poate controla situaţia bugetară. Grecia s-a angajat să reducă deficitul de la 12,7% din PIB în 2009 la 8,7% în acest an şi la cel mult 3% în 2012.
În prezent, BCE acceptă titluri de stat cu rating de cel puţin 'BBB-' (ultima treaptă cu recomandare de investiţii), acordat de măcar o mare agenţie de evaluare financiară. Însă regulile care vor intra în vigoare în 1 ianuarie cer un rating de minimum 'A-'.
Standard & Poor's şi Fitch au coborât în decembrie ratingul Greciei la 'BBB+', iar Moody's a anunţat că ar putea reduce calificativul la 'Baa1', de la nivelul actual, 'A2', dacă autorităţile de la Atena implementează doar parţial planul de austeritate promis. În acest caz, titlurile de stat ale Greciei nu vor mai fi eligibile pentru a fi folosite ca garanţii la împrumuturi de la BCE, după noile reguli.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: rating
presedintele
agentiile
grecia
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter