Numărul dispozitivelor mobile ar putea ajunge la cinci miliarde, în 2014 (studiu)
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 17 Martie 2010
Numărul dispozitivelor mobile personale care se conectează la reţelele mobile ar putea depăşi, până în 2014, cinci miliarde, în timp ce traficul mobil de date la nivel global va ajunge la o rată anuală de 40 exabytes, relevă studiul VNI Global Mobile Data Forecast, întocmit de compania Cisco.
Potrivit documentului citat, peste patru ani, traficul video pe mobil va reprezenta 66 la sută din totalul existent la acel moment, echivalent cu o creştere de 66 de ori între anii 2009-2014.
Cercetarea prognozează că traficul mobil de date la nivel global va ajunge la 3,6 exabytes pe lună sau la o rată anuală de 40 exabytes până în 2014, o asemenea cifră însemnând o creştere de 39 de ori în decursul a cinci ani, începând din 2009.
Totodată, studiul Cisco arată că traficul global de date pe mobil a crescut, în 2009, cu 160 la sută, la 90 petabytes pe lună, sau echivalentul a 23 de milioane de DVD-uri, iar traficul global de date pe mobil creşte, la ora actuală, de 2,4 ori mai rapid decât traficul global pe conexiunile broadband fixe.
Până în 2014, mai mult de 400 de milioane dintre utilizatorii de Internet ai lumii ar putea să acceseze reţeaua doar printr-o conexiune mobilă, în timp ce zonele din Orientul Mijlociu şi Africa ar urma să aibă cea mai ridicată rată regională a creşterii traficului de date, cu un salt anual de 133 la sută pentru perioadă prognozată, între anii 2009 şi 2014.
De asemenea, zona Asia-Pacific va avea o creştere anuală de 119 la sută, urmată apoi de America de Nord cu 117 la sută, şi se aşteaptă ca India să fie ţara cu cea mai mare rată de creştere a traficului mobil de date, cu 222 la sută pe an, până în 2014.
Pe locurile următoare s-ar putea clasa China (172 la sută) şi Africa de Sud (156 la sută).
Metodologia de prognoză Cisco VNI Global Mobile Data Forecast s-a bazat pe mai multe prognoze produse de către analişti independenţi, precum şi pe studii de utilizare a conexiunilor de date mobile.
Cisco, liderul mondial în echipamente şi soluţii pentru reţele de comunicaţii, ce transformă modalităţile în care oamenii interacţionează, comunică şi colaborează, sărbătoreşte anul acesta 25 de ani de inovaţie tehnologică, excelenţă operaţională şi responsabilitate socială corporatistă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mobil
global
traficul
cinci
ajunge
mobile
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter