Tot mai multe companii renunţă la contractele pentru proiecte cu fonduri UE, din cauza crizei
NewsIn - 17 Martie 2010
Procentul beneficiarilor care renunţă la semnarea contractelor pentru proiecte de competitivitate economică finanţate din fonduri structurale a început să crească, din cauza crizei, ceea ce ar putea afecta nivelul absorbţiei, a declarat directorul AMPOS-CCE din Ministerul Economiei.
'La nivelul lui decembrie-ianuarie, procentul de retragere era de 13%. Nu e tragic, dar cum trendul e în creştere, poate deveni un fenomen îngrijorător, iar nivelul absorbţiei fondurilor europene ar avea de suferit', a spus, miercuri, directorul general al Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice (AMPOS-CCE), Cătălina Meliţă.
'Deocamdată nu avem retrageri după ce a început implementarea proiectului', a adăugat oficialul Ministerului Economiei, precizând că retragerea din astfel de programe în curs de implementare implică rambursarea banilor şi o dobândă/penalitate în cazul nerambursărilor la timp.
Principalele probleme care duc la renunţarea semnării contractelor ţin de accesul dificil la cofinanţare, mai ales odată cu accentuatrea crizei în România, precum şi de răzgândirea beneficiarilor cu privire la oportunitatea investiţiei în acest moment.
'Perioada de criză se suprapune cu perioada de implementare, iar unii beneficiari îşi redimensionează nevoia de investiţii', a mai spus Cătălina Meliţă.
La rândul său, directorul diviziei pentru fonduri structurale din cadrul Raiffeisen Bank România, Adrian Răducan, a explicat că băncile sunt reticente în acordarea cofinanţărilor pentru diverşi beneficari deoarece 'nu există o garanţie de plată a grantului planificat în cazul în care vor fi descoperite vicii în implementarea, respectiv decontarea proiectului'.
Cătălina Meliţă a precizat că autoritatea are 46 de oameni care se ocupă de cele 1.000 de contracte aflate în implementare, respectiv monitorizare, control şi plăţi, precum şi de selecţia proiectelor eligibile din cele peste 5.000 depuse.
România are aprobate 4.000 de proiecte din fonduri structurale, în valoare de 9 miliarde euro, din care Autorităţile de Management au semnat 2.400 de proiecte cu o valoare de piaţă de 5 miliarde euro, declara la începutul acestei luni secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Bogdan Drăgoi.
El preciza că plăţile efective se cifrează la 700 milioane euro şi că abia din 2009 a demarat procesul de absorbţie. '2007 a fost un an al negocierilor, 2008 a fost unul al începerii implementării, iar în 2009 s-a reuşit demararea procesului de absorbţie, care este unul de lungă durată', a precizat Drăgoi.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: crizei
proiecte
fonduri
euro
ue
mfp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter