Noi contracte la STX Ro Offshore Tulcea SA
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Martie 2010
Conducerea şantierului STX Ro Offshore Tulcea SA a încheiat contractele de realizare a încă trei nave, lucrările la două din acestea urmând să fie începute în acest an.
Conform directorului şantierului naval, Tudorel Ţopa, numărul navelor care se vor construi în acest an va ajunge la 12, gradul de încărcare a unităţii fiind similar cu cel din 2009.
'Am reuşit să semnăm contractele pentru încă trei nave, în condiţiile existenţei crizei economice', a declarat directorul Ţopa.
La STX Ro Offshore Tulcea SA, joi, a fost lansată la apă nava de aprovizionare platforme care este a treia de acest tip construită de navaliştii tulceni şi a doua din programul de producţie al acestui an. Ea are o lungime de 86,8 metri, o lăţime de 19 metri, o înălţime de construcţie de 8 metri şi o greutate de peste 1.800 de tone de metal şi va pleca sâmbătă dimineaţa spre partenerul norvegian, STX Norway Offshore AS Soviknes, beneficiarul ei fiind o firmă din Anglia.
La evenimentul de lansare a navei la apă, la cererea beneficiarului acesteia, pe platforma navală a avut loc sfinţirea navei de către un preot catolic, acesta fiind primul eveniment de gen din istoria şantierului.
Şantierul naval din Tulcea a fost înfiinţat în 1976 pentru reparaţia navelor pe care le folosea România la acea vreme pentru pescuitul oceanic. Ulterior, unitatea şi-a lărgit obiectul de activitate cu proiectarea, construcţia şi comercializarea navelor maritime, fluviale, comerciale, tehnice şi militare, a utilajelor tehnologice, a pieselor de schimb, reparaţii navale, servicii şi asistenţă tehnică, iar, până în 2000, anul privatizării, unitatea şi-a schimbat numele de trei ori.
În aprilie 2000, pachetul majoritar de acţiuni al întreprinderii navale care avea circa 3.000 de salariaţi, a fost cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat de compania norvegiană Aker Brattvaag AS, valoarea totală a tranzacţiei pentru cele 69,99 la sută din acţiuni fiind de 22,262 milioane de dolari.
În octombrie 2007, grupul sud-coreean STX Shipbuilding a devenit cel mai semnificativ acţionar individual al Aker Yards, Comisia Europeană aprobând, în mai 2008, tranzacţia prin care şantierele navale sud-coreene au achiziţionat 39,2 la sută din acţiunile rivalului norvegian Aker Yards.
În momentul de faţă, STX Ro Offshore Tulcea SA este cel mai mare angajator privat din judeţul Tulcea.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: tulcea
offshore
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter