Peste un milion de acţiuni SBX tranzacţionate de la listare
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 22 Martie 2010
La Bursa din Sibiu, luni, s-a înregistrat depăşirea pragului de un milion de acţiuni Sibex, tranzacţionate de la listarea acestora pe piaţa spot administrată de societate, se arată într-un comunicat al Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS).
Depăşirea acestui prag are loc la două luni de la lansarea pieţei spot şi listarea SC BMFM S.A. De la data lansării şi până în prezent numărul acţiunilor SBX transferate pe piaţa spot este de 1.003.483, adică 4,66 la sută din capitalul social. Valoarea acestor se ridică la circa 1,768 milioane de lei.
'Pentru acţiunile Sibex, primele două luni de la listare au însemnat o perioadă în care investitorii au testat această piaţă, numărul de titluri tranzacţionate fiind unul bun. Interesul din ultima perioadă şi tendinţa ascendentă a volumului, ne îndreptăţesc să credem că acesta va creştere şi mai mult în perioada imediat următoare, mai ales datorită potenţialului de expansiune a pieţei spot Sibex, care se va reflecta şi în acţiunile companiei', a declarat preşedintele director general al bursei sibiene, Teodor Ancuţa.
Listarea la tranzacţionare a acţiunilor emise de BMFMS a avut loc în 22 ianuarie 2010, odată cu lansarea pieţei reglementate la vedere administrată de Bursa din Sibiu. Bursa Monetar -Financiară şi de Mărfuri Sibiu are un număr de 21.526.400 acţiuni.
În şedinţa de luni au fost tranzacţionate 71.600 acţiuni la preţuri între 1,74 şi 1,76 lei/acţiune, cotaţia de la închidere fiind de 1,74 lei/acţiune.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: tranzactionate
actiuni
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter