MFP: Bonurile valorice nu vor fi impozitate
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 29 Martie 2010
Bonurile valorice nu vor fi impozitate după modificarea Codului Fiscal, informează Ministerul Finanţelor Publice, care infirmă, astfel, unele informaţii apărute în presă.
'În ceea ce priveşte bonurile valorice, facem precizarea că actualele propuneri de modificare ale Codului Fiscal nu prevăd modificarea tratamentului fiscal aplicabil acestora', se arată într-un comunicat al MFP remis luni Agerpres.
MFP menţionează că abrogarea prevederilor din Codul Fiscal, potrivit cărora nu este impozabilă 'contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispoziţiilor legale în vigoare', are drept raţiune clarificarea dispoziţiilor legale, în contextul în care Codul Fiscal prevede, la un alt articol, că nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile tichetele de creşă acordate potrivit legii, tichetele de vacanţă acordate potrivit legii, tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi cadourile acordate în condiţiile prevăzute.
Referitor la informaţiile apărute în presa centrală cu privire la proiectul de modificare a Codului Fiscal, Ministerul Finanţelor Publice precizează că, în momentul de faţă, acesta se află în proces de elaborare, prevederile sale fiind discutate de reprezentanţi ai MFP, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentanţi ai firmelor de consultanţă, patronate, dar şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale.
Potrivit MFP, structurile asociative ale administraţiilor publice locale au venit cu propunerea referitoare la impozitarea terenului de sub clădire. În acest moment funcţionează scutirea de la plata impozitului pe terenul de sub clădire. Tratamentul de bază este impozitarea întregii suprafeţe de teren aflată în proprietate, scutirea acordată până în acest moment de Codul Fiscal fiind o excepţie de la această regulă.
Un tratament fiscal similar se aplică în Cehia, Slovenia, iar în majoritatea ţărilor Europene, terenul şi clădirea se impozitează împreună, la valoarea de piaţă, aceasta fiind şi tendinţa la nivel european de impozitare a proprietăţilor.
MFP mai precizează că, după ce vor fi sintetizate propunerile tuturor factorilor implicaţi şi se va decide asupra formei finale a proiectului legii de modificare şi completare a Codului Fiscal, acesta va intra în dezbatere publică.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mfp
fiscal
bonurile
valorice
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter