Analiză - BNR va încetini din mai relaxarea dobânzilor de teama inflaţiei mai mari din semestrul II
NewsIn - 29 Martie 2010
Banca centrală va încetini ritmul relaxării politicii monetare începând cu următoare şedinţă, din 4 mai, când ar putea opta pentru o reducere a dobânzii cheie cu doar 0,25 puncte procentuale, prudenţa fiind justificată de semnalele ce indică accentuarea inflaţiei în a doua jumătate a acestui an.
Luni, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis să reducă dobânda cheie pentru a treia oară la rând în acest an, cu 0,5 puncte procentuale până la 6,5%, nivel minim record. Potrivit economiştilor, banca centrală a avut în vedere în decizia sa în special două elemente: stimularea creditării, care este de două luni în teritoriu negativ, şi frânarea aprecierii leului.
Analiştii estimează, însă, că BNR se apropie de finalul ciclului de relaxare a politicii monetare, în condiţiile în care se aşteaptă ca preţurile administrate şi cele alimentare să înceapă să pună presiune pe inflaţie după jumătatea anului.
'Ne apropiem de limita minimă a dobânzii de politică monetară a BNR. Ne aşteptăm ca BNR să se oprească anul acesta la 6%, nivel pe care îl considerăm de altfel adecvat, în condiţiile în care estimăm că inflaţia va fi la finalul anului de 4%', a declarat pentru NewsIn economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru.
El se aşteaptă la o 'cocoaşă' inflaţionistă în al treilea trimestru din acest an, generată mai ales de presiunile din partea preţurilor administrate şi volatile, mai ales alimentare.
'Preţurile administrate inevitabil vor creşte anul acesta. Petrolul este mai scump acum ca anul trecut, astfel că preţul gazului nu poate decât să crească. La preţurile alimentare, şi dacă vom avea un an agricol bun vor fi presiuni inflaţioniste, pentru că efectul de bază este negativ', a explicat Dumitru.
În aceste condiţii, pentru şedinţa BNR din 4 mai cei mai mulţi economişti anticipează o scădere mai moderată a dobânzii cheie, cu doar un sfert de punct procentual.
'Ne aşteptăm la o relaxare mai temperată, cu un sfert de punct procentual, până la 6,25%, la următoarea întâlnire de politică monetară, nivel care s-ar putea menţine până la finalul anului. Pe de altă parte, în cazul în care efectul de relansare a creditării întârzie şi tendinţa de apreciere a leului persistă, nu este exclus să vedem tăieri suplimentare ale dobânzii pe parcursul anului, sub 6,25%', spune economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank, Rozalia Pal.
La rândul lor, economiştii de la ING şi Citigroup estimează o reducere a dobânzii cheie la 6,25% în 4 mai. Analiştii Ilker Domac şi Engin Dalgic de la Citi consideră că activitatea economică încă slabă, progresul în acordul cu FMI şi scăderea pronunţată a presiunilor pe partea de finanţare externă 'probabil vor împinge BNR să ia măsuri suplimentare de relaxare până la finalul acestui an', dar estimează că se va opri la 6,25%, nivel la care va fi coborâtă dobânda încă din mai.
'În funcţie de evoluţia leului şi a preţurilor, nu excludem o relaxare mai agresivă. Totuşi, este puţin probabil ca BNR să aducă rata de politică monetară substanţial sub 6%, dată fiind lipsa de marjă de manevră pentru dobânzi reale mai scăzute', mai spun analiştii de la Citi.
Analiştii din România ai grupului financiar ING se aşteaptă chiar ca BNR să reînceapă să majoreze dobânzile din ianuarie 2011, ca urmare a presiunilor inflaţioniste. 'Nu împărtăşim opinia că dobânda cheie ar putea coborî sub 6% în acest an. De fapt, ne aşteptăm la majorări ale dobânzii începând din ianuarie 2011', se spune într-un raport al ING, publicat luni.
Săptămâna trecută, economiştii băncii americane de investiţii JPMorgan estimau că BNR ar putea reduce dobânda cheie până la 5% în acest an, argumentând că aprecierea leului, în ton cu celelalte monede din regiune, calmează inflaţia şi permite o relaxare mai rapidă a politicii monetare. Această estimare este, însă, una singulară, nefiind împărtăşită de economiştii din România.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: bnr
relaxare
cheie
dobanzii
ing
fmi
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter