Conferinţe organizate de Eximbank şi IBR în Braşov, Constanţa şi Cluj
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Aprilie 2010
EximBank şi Institutul Bancar Român (IBR) organizează, în prima jumătate a acestui an, o serie de întâlniri cu oamenii de afaceri din România pentru prezentarea modalităţilor prin care instituţia bancară poate susţine dezvoltarea sau activitatea de export a companiilor locale, informează un comunicat al băncii.
Întâlnirile cu reprezentanţii mediului de afaceri vor avea loc lunar în perioada aprilie-iunie, în oraşele Braşov, Constanţa şi Cluj, unde EximBank deţine câte o sucursală.
La aceste conferinţe bancare vor fi invitaţi atât întreprinzători locali, cât şi reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi ai autorităţilor publice locale.
'Fondat de Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor, IBR a lansat la sfârşitul anului 2006 programul Conferinţele regionale bancare, eveniment special creat pentru facilitarea schimbului de informaţii între sistemul financiar-bancar şi mediul de afaceri privat. Deja avem o istorie a acestor evenimente pe care vrem să le aducem în toate cele 30 de centre zonale asociate ale Institutului. Recent, la Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat cea de-a 10-a ediţie, care l-a avut ca invitat de onoare pe domnul guvernator Mugur Isărescu şi la care tema centrală a fost promovarea exporturilor, ca motor al relansării economice', a declarat preşedintele executiv al IBR, Petru Rareş.
Banca de Export-Import a României EximBank S.A. este o instituţie specializată prin care se derulează activităţi de susţinere a mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale.
EximBank oferă finanţări, cofinanţări, refinanţări, asigurări, reasigurări, garanţii, destinate să contribuie la: dezvoltarea infrastructurii şi a utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător.
Banca are 11 unităţi teritoriale în: Bucureşti, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Timişoara, Buzău, Oradea, Deva şi Alba Iulia.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: eximbank
constanta
brasov
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter