TotalSoft se extinde pe piaţa internaţională şi deschide o reprezentanţă în Bulgaria
NewsIn - 12 Aprilie 2010
Producătorul regional de software de business TotalSoft, parte a grupului Global Finance, a anunţat luni deschiderea unei reprezentanţe în Sofia, Bulgaria, începând cu luna aprilie, parte din strategia de expansiune internaţională pe care compania a anunţat-o încă de anul trecut.
Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia este estimată a se ridica, până la sfârşitul acestui an, la circa 300.000 de euro, cifră care se aşteaptă a se amoritiza prin contractele noi încheiate până la finele lui 2010.
'În câţiva ani vrem ca cifra de afaceri provenită din proiectele derulate pe pieţele externe să crească de la 30%, cât este în prezent, la cel puţin 50%. Strategia noastră se axează pe deschiderea unor office-uri în ţările în care avem deja referinţe solide şi în care cunoaşterea mediului de business să reprezinte un atu în câştigarea unor noi proiecte', a declarat general managerul TotalSoft, Liviu Drăgan.
Pe termen mediu, TotalSoft îşi propune deschiderea de reprezentanţe în alte şase ţări europene. În curând, o acţiune similară celei din Bulgaria va urma şi în Grecia.
'Cu o echipă iniţială de 5 angajaţi, până la finele anului, noua reprezentanţă TotalSoft se va axa pe vânzarea şi implementarea sistemului informatic integrat Charisma Enterprise, în special în sectorul serviciilor financiare, în retail şi în distribuţie. Complementar, TotalSoft Bulgaria se va adresa pieţei şi cu produse precum Charisma Analyzer (business intelligence), Charisma Collection (automatizarea proceselor de colectare a debitelor de la clienţi), Charisma Medical Software (soluţii dedicate spitalelor, clinicilor şi farmaciilor)', se arată în comunicatul trimis luni de companie.
Echipa din Bulgaria va avea atribuţii comerciale şi de implementare. Iniţial, seviciile de implementare, consultanţă şi suport tehnic vor fi asigurate de către HeadQuarter-ul din Bucureşti printr-o echipă specializată în implementări pe această piaţă. Odată cu creşterea numarului de proiecte, TotalSoft Bulgaria va prelua în întregime aceste atribuţii. Operaţiunile vor fi sustinute de localizarea soluţiilor, a suportului tehnic şi a site-ului web în limba bulgară, dublate de o serie de evenimente dedicate sectoarelor de activitate ţintite.
Printre clienţii companiei pe piaţa din Bulgaria se numără Raiffeisen Leasing, Scania Leasing, Balkan Star, NLB Leasing, Kronos sau Deutsche Leasing.
TotalSoft are peste 15 ani de experienţă şi este axată pe dezvoltarea şi furnizarea de soluţii şi servicii complexe de afaceri în domenii ca financiar-bancar, distribuţie, retail, medical, utilităţi, construcţii, proiectare, producţie, servicii sau administraţie publică. Are 1.500 de clienţi în sectorul privat şi public din 21 de ţări, printre care SUA, Germania, UK, Italia sau Franţa.
TotalSoft este parte a grupului Global Finance, una din cele mai importante firme de investiţii private din Europa de Sud-Est cu birouri în Atena, Bucureşti, Sofia şi Belgrad. Global Finance administrează fonduri de peste 850 milioane euro, obţinute în urma administrării de fonduri de investiţii private şi imobiliare, şi a realizat peste 70 de investiţii de la înfiiţarea sa în 1991.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: totalsoft
bulgaria
piata
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter