Investiţiile străine în România au ajuns în februarie la 466 milioane euro, în scădere de 3 ori
NewsIn - 13 Aprilie 2010
Investiţiile străine directe în România au scăzut de aproape trei ori în primele două luni din acest an, până la 466 milioane euro, comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, finanţând în proporţie de 61,8% deficitul contului curent, potrivit datelor BNR.
În perioada ianuarie - februarie 2009, investiţiile străine directe se cifraseră la 1,326 miliarde euro. Pe de altă parte, în prima lună din 2010, investiţiile au însumat 302 milioane euro, ceea ce înseamnă că România a atras în februarie investiţii de 164 milioane euro.
Banca Naţională a României (BNR) a precizat că investiţiile străine directe din primele două luni ale acestui an au fost în totalitate participaţii la capital.
Deficitul balanţei de plăţi a României a reînceput să crească în februarie, ajungând la 754 milioane euro după primele două luni, în urma diminuării puternice a transferurilor curente şi a dezechilibrului pe partea de servicii, arată datele publicate marţi de BNR.
În 2009, investiţiile străine directe în România s-au redus cu 48,4% faţă de 2008, până la 4,899 miliarde euro, şi au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 96,9%. Anul trecut, creditele intra-grup reprezentaseră 37,4% din investiţiile străine directe, însumând 1,834 miliarde euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 62,6%, respectiv 3,065 miliarde euro.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: euro
investitiile
straine
directe
milioane
romania
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter