Intel a afişat un profit trimestrial în creştere de patru ori şi venituri mai mari cu 44%
NewsIn - 14 Aprilie 2010
Producătorul de cipuri Intel a anunţat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 2,44 miliarde dolari, de aproape patru ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă din 2009, pe fondul creşterii veniturilor cu 44%, potrivit Wall Street Journal.
În primele trei luni din 2009, compania obţinuse un profit net de doar 629 milioane dolari. Veniturile companiei au crescut de la 7,15 miliarde dolari în trimestrul I al anului trecut până la 10,3 miliarde dolari, nivel peste estimările analiştilor.
Gigantul cipurilor din Silicon Valley a subliniat că aceste rezultate trimestriale sunt cele mai bune de la fondarea companiei, în 1968, în condiţiile în care au fost susţinute de noile microprocesoare lansate pe piaţă la momentul oportun, chiar când firmele şi populaţia au reînceput să cumpere computere.
'Cererea pentru astfel de produse a fost incredibilă', a declarat directorul general al Intel, Paul Otellini, în cadrul unei conferinţe, subliniind că Intel vede semnale de îmbunătăţire a cheltuielilor pentru tehnologie din partea firmelor.
Pentru trimestrul al doilea, Intel se aşteaptă la un nivel al veniturilor de 10,2 miliarde dolari, cu o marjă de plus sau minus 400 milioane dolari.
Rezultatele Intel au surprins plăcut piaţa la debutul sezonului de raportări financiare trimestriale. 'Este un semnal puternic pentru tot sectorul tehnologiilor odată cu începutul sezonului de raportări. Ne aşteptăm la cifre bune şi pentru producătorii de PC-uri', a comentat analistul Bill Kreher, citat de publicaţia financiară.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: intel
dolari
profit
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter