Creditarea şi-a revenit uşor în martie, odată cu reluarea programului Prima Casă
NewsIn - 27 Aprilie 2010
Valoarea împrumuturilor acordate de bănci a revenit pe creştere în martie, după patru luni de declin, în condiţiile în care programul guvernamental Prima Casă, destinat să dezmorţească creditarea, s-a reluat într-o nouă formă din februarie, după modificări ce au blocat o perioadă derularea sa.
Astfel, datele publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR) arată o creştere a creditului neguvernamental cu 0,1% faţă de februarie, până la 199,404 miliarde lei (48,7 miliarde euro).
Faţă de martie 2009, creditarea a scăzut cu 1,6%, după un declin de 3,7% în perioada februarie 2009-februarie 2010. În ianuarie, rata anuală a trecut pentru prima dată în teritoriu negativ, ajungând la -3,5%, de la +0,9% în decembrie.
Creditarea a fost afectată în februarie de întreruperea temporară a programului Prima Casă, principalul stimulent pentru creditare din ultimele luni, în condiţiile în care guvernul i-a adus unele modificări, în tentativa de a susţine construcţia de locuinţe noi.
Până în 15 februarie, programul a continuat în varianta iniţială, în timp ce demararea fazei a doua, cu un plafon de garanţii de 700 milioane euro, a fost întârziată o perioadă de unele formalităţi birocratice, între care şi semnarea documentelor necesare între băncile participante şi Fondul de Garantare, prin care guvernul derulează programul.
Pe segmente, creditarea în lei a evoluat cel mai slab şi în martie, scăzând cu 0,7%, până la 78,94 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în valută au crescut cu 0,7%, la echivalentul a 120,47 miliarde lei. Evoluţia a fost influenţată, însă, de aprecierea leului, care a câştigat în martie 0,7% faţă de euro, la cursul mediu lunar publicat de BNR.
În aceste condiţii, împrumuturile în valută au ajuns să reprezinte 60,4% din creditul total. Ponderea ridicată a creditului în valută reprezintă una din principalele vulnerabilităţi ale sistemului bancar românesc, au avertizat analiştii agenţiei de rating Moody's, într-un raport publicat luni.
În ceea ce priveşte creditarea populaţiei, valoarea împrumuturilor în lei a urcat cu 0,1% faţă de februarie, în timp ce creditele în valută au urcat cu 0,8%, la valoarea echivalată în lei. Creditarea companiilor a evoluat mai slab, cu o scădere de 1,4% pe componenta în lei şi un avans de 0,6% la împrumuturile în valută.
Analizând evoluţia din ultimele 12 luni, creditele în lei acordate populaţiei s-au redus cel mai mult până în martie, cu 5,5%. Singura componentă pe creştere este cea a creditelor în valută acordate companiilor, cu un avans de 2,6% faţă de martie 2009.
Creditarea statului a scăzut în martie pentru prima dată în ultimele luni. Astfel, creditul guvernamental - care include finanţările acordate administraţiei centrale şi locale şi sistemelor de asigurări sociale - a scăzut cu 0,4%, până la 50,7 miliarde lei (12,4 miliarde euro), nivel mai mare cu 73% faţă de cel din urmă cu un an.
Sursa: http://www.newsin,ro
Tags: creditarea
miliarde
prima
valuta
bnr
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter