Dumitru Costin: FMI va reface prognozele economice privind România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 4 Mai 2010
Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a confirmat marţi, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, că instituţia financiară internaţională va reface prognozele economice privind România, fiindcă cele anterioare au fost uşor optimiste.
FMI include România în rândul ţărilor în care relansarea va fi lentă (Ungaria, România şi Ţările Baltice), din cauza faptului că a intrat în criză cu o creştere explozivă nesustenabilă, care a alimentat un deficit de cont curent excesiv.
România va înregistra o creştere economică de 0,8 la sută în 2010 şi de 5,1 la sută, conform estimărilor FMI, după ce în 2008 creşterea economică a fost de 7,3 la sută, iar în 2009 s-a ajuns la o contracţie de -7,1, se arată în Raportul elaborat de FMI asupra economiei mondiale - Raport asupra stabilităţii financiare (WEO- GFSR) dat marţi publicităţii la Washington.
Preţurile de consum vor cunoaşte în România o creştere de patru la sută în 2010 şi 3,1 la sută în 2011, în timp ce deficitul de cont curent va scădea la -5,5 la sută, faţă de -12,2 la sută în 2008.
România, ca şi ţările Baltice şi Bulgaria a înregistrat o scădere abruptă a producţiei, în special din cauza deficitului excesiv de cont curent şi a dependenţei de finanţarea externă, consideră autorii Raportului FMI, mai precizează raportul.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
fmi
bns
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter