INS: Creştere cu aproape 19 la sută a comenzilor noi din industrie, în primul trimestru
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Mai 2010
Totalul comenzilor noi din industrie au crescut, în primul trimestru din 2010, cu 18,9 la sută comparativ cu perioada similară din anul precedent, relevă datele publicate, joi, de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii comparative dintre primul trimestru al anului în curs şi primul trimestru din 2009, se remarcă o creştere a comenzilor noi de 18,9 la sută, mai cu seamă datorită următoarelor sectoare de activitate: industria bunurilor intermediare (+25,5 la sută), industria bunurilor de capital (+20,9 la sută) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,1 la sută).
Singura scădere înregistrată în primele trei luni din 2010 a fost consemnată în industria bunurilor de uz curent, respectiv de 2,4 la sută.
Potrivit datelor INS, în luna martie a.c, comenzile noi din industrie, atât pe piaţa internă, cât şi externă, au crescut în termeni nominali faţă de luna precedentă, dar şi faţă de luna corespunzătoare din anul 2009, cu 20,2 la sută, respectiv cu 28,6 la sută.
În ceea ce priveşte valoarea comenzilor înregistrate în martie, comparativ cu luna februarie, acestea au fost mai mari cu 20,2 la sută, datorită creşterilor din toate sectoarele: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+27,3 la sută), industria bunurilor intermediare (+26,2 la sută), industria bunurilor de capital (+18,2 la sută) şi industria bunurilor de uz curent (+11,8 la sută).
Datele INS arată, totodată, că numărul comenzilor noi din industrie, în luna martie 2010, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut pe ansamblu cu 28,6 la sută, datorită creşterilor din toate sectoarele: industria bunurilor de capital (+37 la sută), industria bunurilor intermediare (+29,3 la sută), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+29,2 la sută) şi industria bunurilor de uz curent (+ 0,7 la sută).
Statistica INS a avut la bază rezultatele raportate de circa 2.900 de operatori economici încadraţi pe grupe de activităţi omogene, cât şi la nivel de întreprindere de la o perioadă la alta, cu potenţial economic ridicat (50 de salariaţi şi peste). Marja de eroare admisă este de +/- 3 la sută.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: industria
bunurilor
trimestru
primul
industrie
comenzilor
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter