Porsche România estimează vânzarea a 60 de unităţi Cayenne în 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 12 Mai 2010
Porsche România a prezentat, miercuri, noul SUV Cayenne, model care este mai uşor cu 185 de kilograme faţă de versiunea anterioară şi se vinde la preţuri de lansare cuprinse între 59.920 de euro - pentru versiunea de bază Cayenne şi 121.900 euro - pentru Cayenne Turbo.
Preţurile includ TVA, iar estimările oficialilor companiei pentru anul 2010 arată vânzări totale Cayenne de 60 de unităţi.
Noul model Porsche Cayenne este disponibil pe plan local în cinci variante: Cayenne, Cayenne Diesel, Cayenne S, Cayenne S Hybrid şi Cayenne Turbo.
Noutatea gamei este versiunea Hybrid, primul autovehicul de acest fel produs de Porsche, care are un consum mediu de combustibil de 8,2 litri/100 de kilometri.
'Nu este cel mai potrivit moment să lansăm un astfel de model, dar consider că, în perioadă de criză, companiile mari nu pot depăşi altfel criza economică. Porsche este una dintre acele companii mari', a declarat, miercuri, la conferinţa de lansare a noului Cayenne, directorul general al Porsche România, Brent Valmar.
La rândul său, Adrian Pascu, brand manager al companiei, a precizat, pentru AGERPRES, că una dintre caracteristicile majore ale noului Cayenne constă în reducerea greutăţii autovehiculului cu 185 de kilograme.
'Unul dintre punctele forte ale noului Cayenne este reducerea greutăţii per ansamblu. Datorită acestei performanţe, SUV-ul reuşeşte să devină unul cu alură şi mai sportivă decât până acum', a spus Pascu.
Lansarea de la Bucureşti a avut loc la numai patru zile după ce noul Cayenne a fost pus în vânzare pe pieţele europene.
Noua generaţie de maşini, în frunte cu modelul Hybrid, oferă o reducere a consumului de până la 23 la sută, în comparaţie cu modele precedente.
Potrivit companiei, noul Cayenne a fost dezvoltat după principiul 'Porsche Intelligent Performance', ceea ce se traduce prin mai multă putere cu un consum mai mic, dar şi prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu până la 26 la sută.
Trei dintre cele cinci versiuni disponibile - Cayenne, Cayenne Diesel şi Cayenne S Hybrid - au rămas sub limita de consum de 10 litri/100 kilometri, conform NEDC /New European Driving Cycle/.
În acelaşi timp, celelalte două versiuni - Cayenne Diesel (cu 195 g/km) şi Cayenne S Hybrid (193 g/km), rămân de asemenea sub limita de emisii de 200 grame CO2 pe kilometru.
La capitolul preţuri, cel mai ieftin model al noii game Porsche Cayenne costă aproape 60.000 de euro (inclusiv TVA), fiind dotat de un motor V6 de 3,6 litri, echipare opţională cu transmisia în opt trepte Tiptronic S, putere motor de 300 CP, reducere cu 20 la sută a consumului până la 9,9 litri/100 de kilometri, în cazul echipării opţionale cu transmisia în opt trepte Tiptronic S.
Autovehiculul accelerează de la zero la 100 de kilometri în 7,5 secunde (cu Tritonic S în 7,8 secunde), iar viteza maximă este de 230 kilometri/oră.
Versiunea de top a gamei costă 121.900 de euro (TVA inclusă) se numeşte Cayenne Turbo şi este prevăzută cu un motor biturbo V8 de 4,8 litri, putere de 500 CP (368 kW), consum mediu de 11,5 litri/100 km conform NEDC, cu 23 la sută mai scăzut decât predecesorul său (14,9 litri/100 km).
Viteza maximă atinsă este de 278 kilometri/oră, iar accelerarea de la zero la 100 de kilometri se face în numai 4,7 secunde.
Premiera hybrid a Cayenne se vinde în România la preţul de 83.852 de euro (inclus TVA), are motor cu compresor V6 de trei litri, în paralel cu un motor electric cu putere de 34 kW (47 CP) şi motor V6 supraalimentat - 333 CP. Cele două motoare generează împreună o putere maximă de 380 CP.
În funcţie de condiţiile de condus, vehiculul îşi îndeplineşte funcţiile fie cu unul dintre cele două motoare, fie cu ambele. Cayenne S Hybrid poate funcţiona în modul electric fără emisii poluante până la viteze de până la 60 km/h.
Cu o acceleraţie de la zero la 100 de kilometri/oră în 6,5 secunde, modelul poate consuma 6,8 litri/100 kilometri.
Porsche România estimează că noul Cayenne va înregistra, până la sfârşitul anului 2010, vânzări de circa 60 de unităţi.
În anul 2009, au fost vândute pe plan local 71 de maşini Porsche, iar pentru anul 2010 aşteptările companiei se situează la nivelul de 85 de unităţi.
Până în prezent, din noua gamă Cayenne au fost comandate, deja, în România, 15 unităţi, marea majoritate cu motorizări Diesel. Preţul unui astfel de model ajunge până la 64.250 de euro, cu TVA inclusă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: cayenne
kilometri
litri
putere
motor
hybrid
euro
romania
unitati
model
porsche
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter