Întâlnire între oficiali români şi germani pentru noi oportunităţi de colaborare
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 13 Mai 2010
Autorităţile române şi germane intenţionează să intensifice colaborarea bilaterată între cele două ţări şi să identifice noi oportunităţi de cooperare economică, potrivit unui comunicat al Ambasadei la Bucureşti a Republicii Federale Germania.
O delegaţie economică condusă de secretarul de stat din Ministerul de Stat pentru Economie, Infrastructură, Transporturi şi Tehnologie al landului Bavaria, Katja Hessel, efectuează o vizită la Bucureşti, joi şi vineri.
Oficialii germani vor avea convorbiri politice la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi la Ministerul Mediului şi vor realiza o vizită la Târgul 'Construct Expo Antreprenor'.
Reprezentanţii firmelor din Bavaria vor lua parte, în 14 mai, la o Bursă de cooperare organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (CCIRG).
Sursa: http://www.agerpres.ro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter