120 de benzinării PetromV vor intra în proces de rebranding până la finele anului
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Mai 2010
Un număr de 120 de staţii PetromV vor fi rebranduite de către Grupul OMV în cursul anului 2010, după o investiţie de cinci milioane de euro, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Rainer Schlang, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de marketing.
'Avem în plan ca în acest an să rebranduim 120 de staţii PetromV. Investiţia va fi undeva la cinci milioane de euro. De asemenea, până la finele lui 2010, un număr de 150 de benzinării vor fi premium OMV, iar alte 400 se vor afla sub marca Petrom', a subliniat Schlang.
La rândul său, Titus Olteanu, director de vânzări pentru Transport Comercial Rutier al OMV /Commercial Road Transport - CRT Business/ pentru România, Bulgaria şi Serbia, a precizat că, în 2010, se estimează că piaţa transportatorilor va avea o valoare de două miliarde de euro în regiune, în creştere cu şase la sută faţă de anul 2009.
'Cheltuielile cu carburanţii pentru un transportator din Europa de Est ajung la 34 la sută din totalul cheltuielilor, peste media Europei de Vest, unde procentajul este de până la 25 la sută', a completat Olteanu.
Oficialii Grupului OMV au estimat, joi, că piaţa de retail a carburanţilor din România va cunoaşte o contracţie importantă în 2010, din cauza măsurilor de austeritate luate de către Guvernul de la Bucureşti.
'În acest moment, consumul este mai mic cu cinci la sută. Până acum, mizam pe o revenire în a doua jumătate a anului, dar, odată cu măsurile anunţate de către Guvern, acest lucru nu va mai fi posibil', a spus Rainer Schlang.
Iniţial, OMV Group a estimat o contracţie anuală a pieţei de carburant pe retail în România de cinci la sută, dar, ulterior, procentajul a fost schimbat până la zece la sută, odată cu instabilitatea economică din această perioadă.
Joi, Grupul austriac OMV a inaugurat primele două staţii de distribuţie carburanţi EuroTruck din România, destinate transportatorilor, pentru o administrare mai flexibilă a flotei şi optimizarea costurilor.
Noile locaţii, amplasate în Parcul Logistic Bucharest West din Dragomireşti, pe autostrada A1, respectiv în apropiere de Lehliu, pe Autostrada Soarelui, oferă în regim non-stop produse premium pentru transportatori, iar investiţia se ridică la un milion de euro.
Potrivit lui Steen Frederiksen, şeful Departamentului de Transport Comercial Rutier al OMV /CRT - Commercial Road Transport/, în perioada următoare numărul staţiilor OMV EuroTruck va atinge în România cifra de şase, iar investiţia totală a conceptului ar putea ajunge la 25 milioane de euro.
Următoarele două locaţii din România sunt planificate a fi inaugurate până la sfârşitul acestui an.
La ora actuală, la nivel european există 18 staţii OMV EuroTruck, cele mai multe în Austria (opt staţii), Cehia (patru) şi Slovenia (trei). În Germania este funcţională o singură astfel de locaţie, la Schongau.
Oficialii companiei au anunţat că, în 2010, au în plan inaugurarea de noi staţii în Austria, Croaţia, Ungaria, Slovacia şi Slovenia.
Până la sfârşitul anului 2012, se estimează că reţeaua EuroTruck va fi extinsă la 45 de staţii de-a lungul principalelor rute europene.
Grupul OMV a raportat, pentru 2009, vânzări de 17,92 miliarde de euro la nivel mondial şi un număr de salariaţi de 34.676. În calitate de grup energetic lider în centura de creştere, compania austriacă activează în 12 ţări în domeniul 'Rafinare & Marketing.
Totodată, în domeniul 'Explorare & Producţie' acoperă 17 ţări de pe patru continente, în timp ce pentru 'Gaze naturale & Energie' vinde aproximativ 13 miliarde mc de gaze naturale într-un singur an.
Cota de piaţă a OMV Group pe segmentul de rafinare şi marketing, în zona Dunării, este de 20 la sută.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
euro
statii
anului
petromv
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter