Piaţa asigurărilor a scăzut cu 5,29 la sută în primul trimestru
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Mai 2010
Piaţa asigurărilor din România a încheiat primul trimestru din 2010 cu un volum de prime brute subscrise de 2,29 miliarde de lei, în scădere cu 5,29 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor provizorii ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), prezentate la Forumul de asigurări FIAR 2010.
Din cele 42 de societăţi active, volumul primelor brute subscrise de primii 10 asiguratori a totalizat 1,79 miliarde de lei, respectiv 78 la sută din totalul pieţei.
Segmentul care a înregistrat cea mai bună evoluţie a fost cel al asigurărilor de viaţă, cu un volum de prime subscrise de 419,8 milioane de lei, în creştere cu 6,74 la sută comparativ cu primele trei luni din 2009. Ponderea asigurărilor de viaţă în totalul pieţei a crescut de la 16,2 la sută la 18,3 la sută.
Pe segmentul asigurărilor generale, volumul primelor brute subscrise a fost de 1,87 miliarde de lei, în scădere cu 7,62 la sută. Această evoluţie a fost determinată în principal de declinul cu 25,62 la sută înregistrat pe segmentul asigurărilor auto facultative CASCO, care au scăzut de la prime brute subscrise de 805 milioane lei în primul trimestru din 2009 la 598,9 milioane lei în primul trimestru din 2010.
Preşedintele CSA, Angela Toncescu, a declarat că, în 2009, piaţa asigurărilor a avut un trend descendent, după creşterile puternice din anii anteriori, de 25 - 30 la sută. Volumul primelor brute subscrise a fost anul trecut de 8,8 miliarde lei, în scădere cu 5,23 la sută faţă de 2008.
Pe segmentul asigurărilor generale, primele subscrise au totalizat peste şapte miliarde de lei, iar pe segmentul asigurărilor de viaţă au depăşit 1,5 miliarde de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: asigurarilor
miliarde
segmentul
subscrise
trimestru
primul
piata
brute
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter