Capitalul social al băncilor - 22,6 miliarde lei, în martie 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 27 Mai 2010
Capitalul social al băncilor a fost majorat de la 21,6 miliarde lei, la finalul anului 2009, la 22,6 miliarde lei la finalul lunii martie 2010, potrivit datelor prezentate, joi, de directorul Direcţiei de Supraveghere a Băncii Naţionale a României, Nicolae Cinteză, la un seminar pe tema intermedierii financiare.
'În urma majorărilor de capital, capitalul social al băncilor a crescut de la 21,6 miliarde lei la finalul lui 2009 la 22,6 miliarde lei, în marite 2010', a afirmat Cinteză.
De asemenea, oficialul BNR a menţionat că, în condiţiile în care jumătate din creditele bugetarilor ar fi neperformante, nivelul de solvabilitate al sistemului bancar nu va scădea sub zece la sută, în medie.
'Nivelul de solvabilitate nu va scădea, pe medie, sub zece la sută. Vom vedea ce vom face în situaţia în care solvabilitatea pentru unele bănci ar scădea sub zece la sută', a spus Cinteză.
Rata de solvabilitate a sistemului bancar s-a situat la nivelul de 14,73 la sută în martie 2010, în creştere uşoară faţă de 14,03 la sută, la finalul anului 2009
'Solvabilitatea sistemului bancar este în limite corespunzătoare, cu mult peste minimul cerut de opt la sută. În martie 2010, rata de solvabilitate a fost de 14,73 la sută', a afirmat Nicolae Cinteză.
Potrivit BNR, rata de solvabilitate s-a situat la 14,03 la sută, la finalul anului 2009.
'În cazul primelor cinci bănci din sistem, evoluţia indicatorului urmează media pe sistem. Toate băncile se găsesc la poziţia ideală, după suplimentarea capitalizărilor', a adăugat Cinteză.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: cinteza
solvabilitate
finalul
miliarde
social
bancilor
capitalul
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter