Garanţie de maximum 2,5 milioane de euro pentru cofinanţare, direct de la bănci
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Mai 2010
O procedură simplificată de obţinere a garanţiilor pentru creditele destinate cofinanţării va permite accelerarea absorbţiei fondurilor europene, a declarat, vineri, pentru Agerpres, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), Aurel Şaramet.
'Există deja aprobarea Consiliului de Administraţie al FNGCIMM ca, în circa două săptămâni, să se poată trece la aplicarea unei proceduri de acordare rapidă, direct de către bănci, a garanţiilor FNGCIMM pentru creditele necesare cofinanţării, astfel încât IMM-urile româneşti să poată accesa mai rapid şi mai uşor fondurile europene', a spus preşedintele Fondului de Garantare.
Potrivit acestuia, în maximum două săptămâni, Fondul va finaliza convenţiile cu băncile şi vor fi stabiliţi şi conveniţi parametrii de scoring pentru acordarea garanţiilor direct de la bănci, ceea ce va face să devină operaţională schema în baza căreia o bancă aflată în situaţia de a acorda un credit pentru cofinanţare va aproba şi garanţia din partea FNGCIMM
Concret, procedura se va derula pe baza unui mandat dat de FNGCIMM băncilor partenere, cărora li se vor transmite trei sau patru parametri economici cantitativi şi calitativi ai managementului (scoring).
'Scurtarea termenului va veni din faptul că băncile vor analiza dacă proiectul este bancabil şi dacă răspunsul lor este afirmativ, ele vor acorda creditul direct, având certitudinea aprobării garanţiei, fără a se mai face ulterior o analiză de către FNGCIMM. Beneficiul clientului doritor să obţină un credit de cofinanţare este că plăteşte comisionul direct la bancă, fără a mai face drumuri suplimentare Fondul de Garantare', a explicat Aurel Şaramet.
Preşedintele FNGCIMM a subliniat că garanţia va fi de maximum 80 la sută, depăşirea acestui nivel fiind interzisă, deoarece s-ar încălca normele ajutorului de stat. Garanţia maximă pentru un singur proiect de fonduri structurale nu poate depăşi 2,5 milioane de euro, a adăugat Aurel Şaramet, care a ţinut să sublinieze că acest demers se aplică exclusiv în cazul garanţiilor pentru obţinerea de la bănci a creditelor de cofinanţare pentru fondurile structurale, nu şi în cazul altor garanţii acordate de Fond.
Conform declaraţiilor preşedintelui FNGCIMM, scopul acestei iniţiative este dinamizarea absorbţiei de fonduri structurale, prin oferirea certitudinii băncilor că există garanţia necesară, fără a mai fi necesare alte interogări şi evaluări.
'Acest program este deschis către toate băncile care vor agrea acest produs, iar pentru produse similare noi avem convenţii cu 24 de bănci şi sperăm ca şi acum numărul lor să fie identic. În timpul dialogului pe care l-am început, am constatat că există o deschidere a băncilor spre acest produs, singurele limite fiind încadrarea unei firme în parametrii de definiţie a unui IMM', a mai spus Şaramet.
Premierul Emil Boc a declarat, joi, în deschiderea Forumului Naţional al IMM-urilor, că a 'fost neplăcut impresionat să vadă că sunt firme care trebuie să renunţe la proiecte europene pe care le-au câştigat pentru că nu au finanţare pentru a acoperi cofinanţarea'. În acest context, primul ministru a anunţat că Fondul de Garantare pentru IMM-uri va beneficia de o capitalizare de peste 40 de milioane de euro, ceea ce va permite acordarea de garanţii suplimentare pentru IMM-uri în valoare de 230 de milioane de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: banci
imm
fngcimm
maximum
direct
milioane
euro
cofinantare
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter