Număr record de poziţii deschise pe derivatele Dow Jones
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Mai 2010
Numărul contractelor realizate vineri la Bursa din Sibiu a ajuns la 12.246, valoarea aferentă acestora fiind de 31,5 milioane de lei, informează Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu.
La acest total urmează să se adauge şi contractele realizate între ora 17.15 şi 19.00, când derivatul pe indicele Dow Jones industrial Average se tranzacţionează în paralel cu bursa americană.
Sesiunea de vineri s-a deschis puternic pe plus sub influenţa creşterilor generoase de joi de pe Wall-Street, şi se părea că ziua va fi una integral 'verde'. Creşterile nu au rezistat însă decât pe derivatele pe indicele Dow Jones, în timp ce pe DESIF 5 preţurile au intrat în jurul prânzului pe teritoriu negativ, rămânând pe minus până la închidere.
Pe lângă DESIF 5, care au atras din nou cea mai mare cotă din volumul de transfer, cu 10,2 milioane de acţiuni transferate, s-au remarcat în special tranzacţiile cu derivatele pe Dow Jones industrial Average, numărul contractelor încheiate vineri până la 17.15 fiind de peste 1.800. De altfel, de-a lungul întregii săptămâni, volatilitatea de pe piaţa americană s-a reflectat în evoluţia acestui produs la Sibex, numărul de contracte depăşind 7.500 pentru cele patru şedinţe, total prin care simbolul analizat s-a clasat pe locul secund în ierarhia săptămânală.
Mai mult, atractivitatea pentru DEDJIA_RON a fost ilustrată de creşterea numărului de poziţii deschise până la un nivel record de peste 5.100, din care 4.300 pe scadenţa scurtă (iunie).
'Speculaţiile pe Dow Jones au fost intense, prin prisma terenului de manevră generos oferit de cotaţiile zilnice. În plus, pe scadenţa iunie, s-a evidenţiat din nou rolul formatorului de piaţă', a declarat un broker.
Revenind la DESIF 5, transferurile cu peste 10 milioane de acţiuni de vineri au reprezentat un volum mai mare cu 32 la sută faţă de piaţa suport. Pentru iunie, DESIF 5 au închis la 1,1660 lei, în scădere cu 3,54 la sută. Scăderi au fost consemnate, de altfel, pentru toate scadenţele DESIF 5. În patru şedinţe, DESIF 5 au atras 32.636 de contracte, reprezentând schimburi cu 32,6 milioane de acţiuni SIF 5.
Raportat la toată săptămâna, participanţii de pe piaţa sibiană au încheiat circa 44.000 de contracte, cu o valoare de 128 milioane de lei. S-au mai remarcat şi derivatele valutare EURO/RON, cu peste 3.000 de contracte. Euro a fost cotat pentru iunie la 4,18 lei, în avans cu 0,7 bani.
Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17.15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor DEDJIA, din cauza programului de tranzacţionare prelungit pentru contractul futures pe indicele american Dow Jones, care se tranzacţionează până la ora 19.00.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: desif
contracte
deschise
milioane
jones
derivatele
euro
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter