INS: Numărul de locuinţe terminate în primul trimestru, în scădere cu 2.610 unităţi
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 2 Iunie 2010
Numărul de locuinţe terminate în primul trimestru al anului 2010 a fost de 7.985 unităţi, în scădere cu 2.610 locuinţe faţă de perioada similară din 2009, potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe medii de rezidenţă, atât în trimestrul I 2010 cât şi în perioada similară din 2009, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban. Astfel, în primele trei luni din 2010 au fost construite în mediul urban 4.093 locuinţe (51,3 la sută), iar în perioada similară din 2009 - 5.377 locuinţe (50,8 la sută).
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de trimestrul I 2009, în primul trimestru din 2010, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fondurile private cu 2.454 locuinţe, iar numărul locuinţelor realizate din fondurile publice a scăzut cu 156 locuinţe.
Potrivit datelor INS, din fonduri private au fost realizate în primul trimestru - 7.670 de locuinţe, faţă de 10.124 unităţi în trimestru I din 2009, iar din fonduri publice - 315 unităţi, comparativ cu 471 în perioada similară din 2009.
Distribuţia în profil regional subliniază o scădere a numărului locuinţelor terminate pe total cu 2610 locuinţe, scădere reflectată în toate regiunile de dezvoltare.
Astfel, în zona Nord-Vest numărul locuinţelor terminate a scăzut cu 870 locuinţe, în Bucureşti-Ilfov (-566 locuinţe) Nord-Est (-509 locuinţe), Sud-Est (-377 locuinţe), Sud-Muntenia (-118 locuinţe), Vest (-93 locuinţe), Centru (-46 locuinţe) şi Sud-Vest Oltenia (-31 locuinţe).
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: locuinte
unitati
locuintelor
scadere
primul
terminate
numarul
trimestru
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter