Investiţiile sigure se fac în pietre preţioase şi aur, consideră patronul Adorri
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 4 Iunie 2010
Patronul companiei Adorri, Tiberiu Almaghe, consideră că, în perioadele de criză, cele mai sigure investiţii sunt cele în aur şi pietre preţioase, a căror valoare creşte, pe măsură ce pieţele financiare devin nesigure.
'Diamantul este piatra preţioasă a cărei valoare nu se pierde în timp, ci, dimpotrivă, creşte, chiar în condiţii de criză', a explicat Almaghe, care lucrează în acest segment al accesoriilor vestimentare de lux, de peste un deceniu.
Adorri, companie cu capital integral românesc, care produce bijuterii în atelierele proprii, a marcat 10 ani de activitate pe piaţa românească, pe 3 iunie.
Adorri este importator direct al pietrelor preţioase (geme) pe care le foloseşte în montiuri pe aur roşu, aur, alb sau platină, metale preţioase pe care le prelucrează într-o gamă variată - verighete, inele de logodnă, cercei, pandantive, brăţări. Preţurile pot varia între 1.000 şi 8.000 de lei, iar bijuteriile pot fi realizate şi la comandă, potrivit preferinţelor clientului, care poate alege inclusiv combinaţia preferată de pietre preţioase
Cele mai recente creaţii ale Adorri, care lucrează cu designeri proprii, sunt montiurile cu safire divers colorate, inclusiv cu safire incolore sau negre, cele mai căutate şi cu cea mai mare valoare pe piaţă. Adorri foloseşte inclusiv safirele clasice albastre, cele mai apreciate fiind cele care se prelucrează în India sau Birmania, iar asemenea pietre pot fi văzute şi pe inelele create în atelierele sale. Gama Diorette, lansată recent, reproduce bijuterii Dior, dar la preţuri de două sau trei ori mai mici, fiind vândute la preţuri de producător.
Safirul este văzut, încă din antichitate, ca piatra preţioasă care aduce putere, onoare şi nemurire proprietarului său, iar în Evul Mediu era considerat piatra preţioasă episcopală, reprezentând Raiul şi valorile spirituale cele mai înalte. Existenţa acestei pietre preţioase a fost menţionată, pentru prima dată, în Vechiul Testament, când Dumnezeu îi cere lui Moise să facă haine preoţeşti împodobite cu safire, piatră a cărei denumire s-a păstrat din latinescul safires, care înseamnă albastru.
Safirul este considerată piatra preţioasă cu cea mai mare duritate dintre produsele naturale, alături de diamant şi rubin.
Calitatea safirului şi strălucirea este dată de trioxidul de aluminiu în stare pură care îl compune, iar gradul de concentraţie de titaniu din piatră dă acesteia nuanţa de culoare, mai închis sau mai deschis, au explicat reprezentanţii companiei, într-o acţiune de promovare, organizată joi seară, care a avut ca scop inclusiv promovarea ansamblului rezidenţial din zona Parcului Herăstrău, Saphiresidence, unde preţul pe metrul pătrat construit pleacă de la 1.800 de euro. De exemplu, un apartament de două camere, super-finisat, costă în jur de 180.000 de euro, cu TVA.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: pretioase
adorri
pietre
piatra
tva
euro
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter