Deficitul comercial a scăzut cu 330 milioane euro în primele 4 luni
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 9 Iunie 2010
Deficitul comercial FOB-CIF al României s-a cifrat, în primele patru luni, la 11,587 miliarde lei (2,813 miliarde euro), fiind cu circa 1,749 miliarde lei (329,8 milioane euro) mai mic decât în perioada similară din 2009, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Exporturile FOB realizate în perioada 1 ianuarie- 30 aprilie 2010 au fost de 4,453 miliarde lei (10,811 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 56,117 miliarde lei (circa 13,625 miliarde euro). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, exporturile au crescut cu 19,4 la sută la valori exprimate în lei (23,4 la sută la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 10,9 la sută la valori exprimate în lei (14,4 la sută la valori exprimate în euro).
Valoarea schimburilor intracomunitare cu bunuri în primele patru luni a fost de 32,839 miliarde lei (7,976 miliarde euro) la expedieri şi de 40,535 miliarde lei (9,847 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 73,7 la sută din total exporturi şi 72,2 la sută din total importuri.
Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de aprecierea monedei naţionale în lunile ianuarie-aprilie 2010 cu valori ce se situează în intervalul 1,6 la sută - 4,5 la sută, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2009.
În perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2010, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,6 la sută la export şi 34,6 la sută la import) şi alte produse manufacturate (34,7 lasută la export şi, respectiv, 30,4 la sută la import).
În luna aprilie 2010, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 11,857 miliarde lei (2,883 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 15,355 miliarde lei (3,734 miliarde euro). Comparativ cu luna aprilie 2009, exporturile au crescut cu 29,8 la sută la valori exprimate în lei (33,3 la sută la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 18,1 la sută la valori exprimate în lei (21,2 la sută la valori exprimate în euro).
Faţă de luna martie 2010, exporturile au scăzut în aprilie cu 4,3 la sută la valori exprimate în lei (4,7 la sută la valori exprimate în euro), iar importurile s-au redus cu patru la sută la valori exprimate în lei (4,3 la sută la valori exprimate în euro).
Deficitul comercial FOB-CIF în luna aprilie 2010 a fost de 3,498 miliarde lei (850,5 milioane euro), mai mic cu 375,3 milioane lei (66,7 milioane euro) decât în luna aprilie 2009.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
miliarde
valori
exprimate
importurile
exporturile
primele
comercial
milioane
deficitul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter