Bursa a înregistrat miercuri cea mai ridicată lichiditate din iunie
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Iunie 2010
Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate în sesiunea de miercuri la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ a fost de 11,31 milioane euro (47,8 milioane lei), cel mai ridicat nivel din luna iunie şi din ultimele trei săptămâni.
Cotaţiile acţiunilor listate la BVB s-au apreciat, în medie, cu 2,27 la sută, evoluţie măsurată de indicele compozit BET-C, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 4,19 la sută.
Pe piaţa principală a BVB - Regular - au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 58 de companii, din care 53 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, trei au stagnat, iar două au scăzut. Valoarea tranzacţiilor pe RASDAQ a fost de 472.748 de euro.
Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate, a înregistrat o majorare de 2,74 procente, iar indicele ROTX a crescut cu 2,31 la sută. Indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a crescut cu 3,07 la sută, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a crescut cu 2,65 la sută.
Cele mai lichide titluri au fost BRD - cu tranzacţii de 10,98 milioane de lei, SIF 5 Oltenia - cu tranzacţii de 9,79 milioane de lei, SIF 2 Moldova - 7,9 milioane de lei, SIF3 Transilvania - 3,22 milioane lei şi Banca Transilvania - 2,48 milioane de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
bet
inregistrat
indicele
sif
bvb
euro
brd
blue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter