Grupul Agricover intrǎ pe segmentului zootehnic
Agricover - 16 Iunie 2010
Grupul Agricover, unicul furnizor de produse şi servicii integrate pentru agriculturǎ, axat pânǎ de curând exclusiv pe piaţa produselor şi serviciilor adresate sectorului vegetal, a lansat o nouǎ divizie- Agricover Vet- dedicatǎ sectorului zootehnic.
În cei aproape 10 ani de existenţǎ, Grupul Agricover s-a dezvoltat organic şi a ajuns ca, prin intermediul celor 9 divizii şi companii din componenţa sa, sǎ acopere toatǎ gama produselor şi serviciilor dedicate sectorului vegetal- de la distribuţia de seminţe, îngrǎşǎminte şi produse fito-sanitare, la finanţarea exploataţiilor agricole, servicii de transport şi depozitare, valorificarea recoltelor, consultanţǎ tehnicǎ şi de business etc. 'Decizia strategicǎ de a ne extinde pe segmentul zootehnic a avut la bazǎ câteva argumente majore. În primul rând, competenţele şi expertiza noastrǎ privind business-urile din agriculturǎ pot fi uşor <<translatate>> de pe segmentul culturii plantelor pe cel zootehnic; în al doilea rând, una dintre cǎile importante de dezvoltare a agriculturii româneşti în ansamblul sǎu presupune din partea fermelor integrarea activitǎţii de producţie vegetalǎ cu zootehnia, iar Grupul Agricover va susţine acest proces', a arǎtat Robert Arsene, Director General al Grupului Agricover.
În 2009, Grupul Agricover a înregistrat creşteri substanţiale în ceea ce priveşte cifra de afaceri (20,2%), profitul (68%) şi numǎrul de clienţi (23%), comparativ cu anul precedent: din ce în ce mai mulţi fermieri din sectorul vegetal au utilizat conceptul <<one-stop-shop>>, prin care Grupul Agricover le asigurǎ inputuri (seminţe, îngrǎşǎminte şi pesticide), finanţarea fermelor, servicii conexe de transport, însilozare, valorificarea recoltelor etc. 'Obiectivul pe termen lung este de a oferi fermelor zootehnice acelaşi concept, adaptat specificului lor. Deocamdatǎ însǎ, divizia Agricover Vet este abia la început... ', a arǎtat Robert Arsene.
În prima etapǎ, Agricover Vet va furniza fermelor de animale ingrediente premium pentru furaje (premix-uri)- suplimenţi alimentari, furaje pre-starter- şi, în curând, medicamente de uz veterinar. Potenţialii clienţi sunt în primul rând fermele mixte cǎrora Grupul Agricover le oferǎ deja alte produse şi servicii pentru segmentul vegetal, precum şi fermele zootehnice medii şi mari (minim 200 de capete în cazul fermelor de bovine sau peste 1.000 de porcine etc).
'În România, consumul de carne se situeazǎ încǎ sub media europeanǎ: un român consumă 60 de kilograme de carne pe an, faţă de 90 kg – media UE. Potenţialul de creştere al acestei pieţe este deci evident, iar dupǎ criza actualǎ, care afecteazǎ consumul din orice domeniu, odatǎ cu relansarea economiei în anul 2011, este aşteptatǎ o creştere a consumului de carne. Divizia Agricover Vet va avea o structurǎ proprie, formatǎ din specialişti în medicinǎ veterinarǎ şi zootehnie, asistaţi de specialişti nutritionişti din Danemarca şi va fi pregǎtitǎ sǎ rǎspundǎ viitoarelor cerinţe ale pieţei', a precizat directorul Grupului Agricover.
Pentru 2010, Grupul Agricover şi-a fixat ca obiective de business creşterea cifrei de afaceri cu 20%, respectiv de la 402,7 milioane RON anul trecut, la cca 480 milioane RON. Conform planului de afaceri, Divizia recent lansatǎ- Agricover Vet – va contribui în acest an cu cca 1% la cifra de afaceri a Grupului. Pe termen lung, Grupul Agricover are în vedere extinderea competenţelor mai multor divizii- axate pânǎ în prezent exclusiv pe sectorul vegetal- cǎtre zootehnie, de la consultanţǎ tehnicǎ de specialitate, la cea de
business (aplicatǎ fermelor zootehnice), finanţǎri specifice prin Agricover Credit IFN etc.
'Planurile noastre privind divizia Agricover Vet sunt foarte ambiţioase pe termen lung. Dezvoltarea noastrǎ pe sectorul vegetal ne-a arǎtat însǎ cǎ, pentru a fi o linie de business durabilǎ şi profitabilǎ, creşterea trebuie sǎ aibǎ la bazǎ o strategie de business coerentǎ, extinderea sǎ se realizeze organic, personalul- sǎ fie extrem de bine pregǎtit, iar managementul- selectat cu grijǎ, pe criterii de maximǎ competenţǎ. Respectând toate acestea, am reuşit inclusiv într-un an de crizǎ- precum a fost 2009- sǎ avem rezultate foarte bune, aşa încât vom menţine strategia în continuare, atât consolidatǎ la nivel de grup, cât şi pentru fiecare divizie şi companie în parte, deci inclusiv pentru Agricover Vet: vom creşte încet, dar sigur...', a subliniat Robert Arsene.
***
Grupul Agricover este unicul furnizor de soluţii complete pentru agricultură din România, un integrator în circuitul produselor şi serviciilor din agricultură, deţinând poziţia de lider pe piaţa pachetelor tehnologice şi a serviciilor armonizate pentru agricultură. Înfiinţată în anul 2000, prin fuziunea dintre SC COMCEREAL SA Buzău şi Ulvex SA Buzău, Agricover şi-a extins afacerile în domeniul agribusiness-ului, oferind în prezent soluţii integrate pentru fermieri. Având aproximativ 800 de angajaţi, Grupul Agricover este structurat pe 9 divizii şi companii: Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Sămânţă, Agricover Silozuri, Agricover Logistică, Agricover Credit IFN, Agricover Ferme, Agricover VET şi Agricover Bulgaria.
Prin pachetele tehnologice, Agricover oferă clienţilor seminţele, îngrăşămintele şi produsele fitosanitare necesare, în timp ce serviciile integrate oferite fermierilor includ consultanţă tehnică de specialitate, suport financiar, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijin în valorificarea culturilor.
Grupul Agricover acoperă întreg teritoriul României: 68 de reprezentanţi de vânzări şi achiziţii cu studii de specialitate, personal specializat în serviciile financiare oferite fermierilor, consultanţi şi specialişti de la instituţii renumite în domeniul agricol. În ceea ce priveşte activitatea de preluare a cerealelor, aceasta se desfăşoară în 32 puncte de lucru, baze de recepţie şi silozuri, situate în 9 judeţe, compania dispunând de o capacitate totală de depozitare de cca. 720.000 tone şi ocupând astfel locul al doilea din punct de vedere al capacităţii de depozitare a cerealelor în România.
În 2009, împreună cu Danish Agricultural Advisory Service (DAAS), unul dintre liderii pieţei europene de consultanţă pentru agricultură, Agricover a înfiinţat AgroAdvice, o companie de consultanţă care sprijină femierii români să îşi crească profitabilitatea şi să fie competitivi pe piaţa UE şi la nivel mondial. Parteneriatul cu DAAS include şi un ONG- Fundaţia Europeană pentru Dezvoltare Agricolă şi Rurală (FEDAR), în care cele două companii sunt membrii fondatori. Principalele scopuri ale FEDAR sunt dezvoltarea mediului rural din România şi, respectiv, sprijinirea fermierilor în accesarea fondurilor europene şi implementarea proiectelor astfel finanţate.
Sursa: http://www.agricover.ro
Tags: agricover
grupul
fermelor
business
servicii
vegetal
zootehnic
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter