BMFMS: Peste 6.500 contracte, în valoare de 16,5 milioane lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 19 Iunie 2010
Şedinţa de vineri a pus punct celei de-a treia săptămâni din iunie, la Bursa din Sibiu, printr-o evoluţie cu schimbări de direcţie în ceea ce priveşte preţurile futures pe segmentul financiar, în special pe cel mai lichid derivat (DESIF5), se arată într-un comunicat al Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu.
La închidere, creşterile s-au impus în ton cu evoluţia din întreaga săptămână. Pentru derivatele pe indicele american Dow Jones şi pentru derivatele valutare EURO/RON sesiunea a fost una verde.
De asemenea, şedinţa de vineri a fost ultima în care s-au realizat tranzacţii pe scadenţa iunie 2010, aceasta ajungând la punctul terminus. Speculatorii care au dorit să exploateze până la final variaţiile de pe termenul iunie, au avut această posibilitate până la ora 12.45 pentru derivatele pe acţiuni şi cele valutare, respectiv până la ora 16:00 pe derivatele ce au ca activ suport indicele american Dow Jones.
Poziţiile rămase deschise pe scadenţa iunie au fost închise de Către Casa Română de Compensaţie la preţul mediu ponderat de pe piaţa regular a BVB pentru derivatele pe acţiuni, la cursul oficial comunicat de BNR în ziua de scadenţă pentru derivatele valutare, respectiv la un preţ egal cu valoarea Cotaţiei Speciale de Deschidere (Special Opening Quotation) pentru indicele Dow Jones Industrial Average, comunicată de Dow Jones Indexes Co, în cursul zilei de vineri, după deschiderea pieţelor NYSE si Nasdaq.
Sub aspectul lichidităţii, volumul a fost unul bun pentru o zi de scadenţă fiind contabilizate, până la ora 17:15, un număr de aproape 6500 contracte cu o valoare de 16,5 milioane lei. La volumul zilei se mai adăugă însă şi contractele rezultate din închiderile de la scadenţă, în număr de aproximativ 4500, astfel că totalul general al zilei urcă până în jurul a 11.000 contracte. DESIF5 şi DEDJIA_RON au dominat din nou sub aspectul lichidităţii, majoritatea contractelor îndreptându-se către scadenţa septembrie care a devenit orizont investiţional scurt. DESIF5 septembrie au fost cotate la 1.3251 lei, în urcare cu doar 0,08 la sută, după o evoluţie pe un culoar de 499 puncte, între minimul şi maximul zilei. În ultima şedinţă a săptămânii, investitori au vizat şi piaţa spot unde au fost schimbate 1051 acţiuni ale bursei sibiene, cotaţia scăzând cu un ban până la 1,86 lei.
Raportat la întreaga săptămână, acesta a fost, pe segmentul futures, una sub semnul creşterilor, investitorii cu poziţii pe cumpărare fiind câştigătorii celor cinci şedinţe. De-a lungul acestora au fost încheiate 43.600 de contracte, cu valoare de 107 milioane lei. În topul de lichiditate s-au impus DESIF5 cu 36.258 contrate, secondate de DEDJIA_RON cu circa 5400 contracte. Pe trei s-a clasat perechea EURO/RON cu peste 1600 contracte. Aceste totaluri nu includ şi închiderile de la scadenţă. Pe segmentul spot, săptămâna s-a încheiat cu un total de 51.151 acţiuni SBX tranzacţionate.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: scadenta
contracte
derivatele
milioane
valoare
euro
bnr
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter