Petru Craciun, Cegedim: Crestere de 2,5% pentru piata farma in 2010
Forum Invest - 8 Iunie 2010
Compania Cegedim, cel mai mare furnizor de studii si analize pentru piata farmaceutica, estimeaza o crestere cu 2.5% pentru piata de farmaceutice in 2010, aceasta din cauza nevoii mari de tratament care exista in Romania si care in proportie de 80-90% va fi satisfacuta, indiferent de masurile pe care le vor incerca autoritatile, declara Petru Craciun, director general Cegedim Romania, intr-un interviu video acordat exclusiv Forum Invest.
'Problema autoritatilor este sa ajute acele categorii care au dificultati majore in a-si procura tratamentul', spune Petru Craciun, explicand ca cele mai eficiente solutii pentru a sustine sistemul de sanatate sunt solutii care trebuiau aplicate ceva mai din timp.
'Masurile generale, de tip reducerea pensiilor si salariilor bugetarilor, vor agrava problema accesului la medicamente, in special pentru populatia in varsta. De aceea cred ca un imperativ pentru autoritati si o directie de actiune pentru industrie este accesul tuturor pacientilor la tratamentele de baza', spune Petru Craciun.
In acelasi interviu, directorul Cegedim mai spune ca una dintre masurile prevazute in scrisoarea de intentie catre Fondul Monetar International, introducerea unei taxe pe cifra de afaceri a producatorilor de medicamente, 'este o idee extrem de proasta, pentru ca nu va duce in alta parte decat la cazuri in justitie si aici este de mentionat ca, industria farmaceutica nefacand activitati ilegale, nu are niciun motiv de a fi discriminata in raport cu alte industrii.'
'Pe de alta parte, daca se intentioneaza introducerea unui claw-back real, nu ca cel propus prin ordonanta de anul trecut, acesta poate fi realizat impreuna cu industria, intrand in detalii tehnice care vizeaza doua lucruri esentiale: aplicarea acestei masuri numai la medicamentele pe reteta si numai la partea care este sustinuta din bugetul public si aplicarea acestui mecanism la niste bugete agreate de comun acord in prelabil, nu unele stabilite arbitrar', a mai spus Craciun.
In preambulul celei de-a cincea editii a Forumului International de Sanatate pe care il organizeaza la Bucuresti in acest an in perioada 27-28 septembrie, Forum Invest a initiat o serie de dialoguri cu reprezentanti ai mediului de afaceri si stakeholderi ai domeniului de sanatate.
Interviul video integral cu Petru Craciun, Directorul General al Cegedim Romania, este disponibil pe www.foruminvest.ro – sectiunea video Forum Invest Dialogues.
***
Forum Invest este unul din cei mai importanti organizatori de evenimente internationale de business din Europa. In cei peste 12 ani de functionare, peste 6.000 de personalitati politice, oameni de afaceri, lideri de opinie, analisti si jurnalisti din toata lumea, au participat la evenimentele Forum Invest, organizate in peste 20 de locatii din toata lumea. Prin invitarea la Bucuresti a unor personalitati de renume mondial (laureati ai Premiului Nobel, sefi de state si de guverne, analisti si teoreticieni de business de prim rang), Forum Invest isi propune sa transforme Bucurestiul intr-un centru regional de reflectie si promovare a politicilor eficiente de business, in beneficiul imaginii internationale a Romaniei si a mediului local de afaceri. Forum Invest este singura companie din Romania care, prin forumurile economice si cluburile de afaceri exclusiviste pe care le organizeaza in tara si in strainatate, sustine si promoveaza comunicarea nationala si transfrontaliera intre jucatorii politici si institutionali, comunitatea de afaceri si presa.
Sursa: http://www.foruminvest.ro
Tags: invest
afaceri
forum
piata
craciun
cegedim
petru
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter